25 septembrie – Râs

Sara a tăgăduit și a zis: „N-am râs.” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs.” Geneza 18:15

Probabil că râsul Sarei nu a fost o cascadă de hohote sonore și foarte articulate. Am putea considera râsul ei mai degrabă un surâs nuanțat. Astfel că, atunci când Vizitatorul ceresc face referire la gestul ei, precizând că a râs, ea are posibilitatea să nege că a râs într-adevăr.

Dar Dumnezeu S-a referit nu atât de mult la modul în care și-a exprimat necredința, cât la necredință în sine. De data aceasta, în ciuda râsului necredinței Sarei, Dumnezeu a găsit de cuviință să Își împlinească vechea promisiune cu privire la nașterea unui copil direct de către Sara.

Râsul necredinței poate întârzia destul de mult împlinirea planurilor lui Dumnezeu cu poporul Său, dar toate lucrurile au o limită, inclusiv sau mai ales la Dumnezeu. Când sosește vremea ca un anumit lucru din planul divin să se întâmple, Dumnezeu trece peste orice obstacol pentru a face lucrurile să devină realitate după promisiunea Sa, și nu după socotelile noastre.

Râsul în sine nu este un lucru rău, dar depinde ce semnificație are. Dacă exprimă bucuria și buna dispoziție, rezultate din siguranța călăuzirii divine, râsul este primit de Dumnezeu ca o formă de mulțumire și recunoștință.

Dar, dacă râsul exprimă nepăsare și indiferență față de grija lui Dumnezeu sau față de porunca Sa, atunci lucrurile se schimbă radical. Un asemenea râs este inacceptabil și vinovat. Necesită umilință și pocăință autentică.

Când sunt binedispus, care ar putea fi motivele mele de bună dispoziție? Se bucură și Dumnezeu de râsul meu sau Se întristează?

Materialul face parte din devoționalul  ”Sensuri și contrasensuri” de Ion Buciuman

Versiunea audio: Râs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *