9 august – Oglindă

Dacă ascultă cineva Cuvântul și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. Iacov 1:23,24

Când ne privim fața în oglindă nu o facem totdeauna doar pentru a constata cât de bine arătăm, ci, dimpotrivă, ca să arătăm după aceea cât mai bine. Pentru a realiza acest lucru nu este suficient să vedem ce mai trebuie retușat la înfățișare, ci să și remediem imediat lucrurile. Oglinda ne arată care este problema, dar ea nu are soluțiile necesare. Pe acestea noi trebuie să le stabilim și să le împlinim.

În lipsa oglinzii se creează o stare hilară de inconștiență. Din acest motiv putem vedea oameni murdari pe față care umblă nepăsători printre ceilalți, ca și când așa ar trebui să arate. Refuzul de a folosi oglinda sporește această inconștiență voită, dar nici pe departe nu rezolvă lucrurile.

La nivel spiritual, pentru a arăta în mod corespunzător la apariția noastră în public, nu este suficient să ne rugăm în mod regulat. Este nevoie de curajul de a ne privi în oglinda Legii și de a face schimbările necesare.

Apostolul Iacov nu se referă aici la privitul în oglindă înainte de a ieși din casă, ci la studierea Cuvântului cu o finalitate precisă: să ne ajustăm viața și să ne aliniem la principiile și recomandările lui Dumnezeu prin intermediul Scripturilor.

Apostolul, cu toată orientarea sa spre aspectele practice ale vieții, nu pretinde că noi am putea rezolva prin propriile resurse toate dificultățile sau defectele pe care Cuvântul le sesizează în viața noastră. El însuși ne învață că tot ce avem nevoie putem cere de la Dumnezeu, care ne oferă toate lucrurile cu mare drag.

Cum procedez când îmi dau seama că mă aflu sub incidența mustrărilor Scripturilor și trebuie să fac o schimbare imediată?

Materialul face parte din devoționalul  ”Sensuri și contrasensuri” de Ion Buciuman

Versiunea audio: Oglindă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *