4 iulie – Măiestrie

Omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. 2 Timotei 3:17

Măiestria este tot ceea ce reușește să facă cineva mai bine decât ceilalți oameni, care nu au ajuns la nivelul lui de competență. Măiestria presupune o doză suficientă de cunoștințe și de experiență pentru ca produsul ieșit din mâna maestrului să întrunească criteriile de excelență. Măiestria depinde de talentul înnăscut și mai ales de cantitatea de efort și perseverență pe care le dovedește omul.

În mod interesant, Pavel spune că Scripturile sunt în măsură să-i confere omului lui Dumnezeu un asemenea nivel de specializare. Întrucât apostolul se adresează lui Timotei înseamnă că măiestria la care se referă are de-a face cu lucrarea pastorală. Ca și alte profesii și ocupații, asistența pastorală presupune diverse grade de măiestrie și eficiență.

Dar cum contribuie Scriptura la atingerea unui nivel superior de competență în lucrul cu ființele umane?

Cel mai important lucru pe care îl poate face Biblia în vederea transformării unui discipol în maestru este să-l familiarizeze cu Dumnezeu și cu nivelurile Lui de competență. Toate lucrările care ies din mâna lui Dumnezeu poartă semnul perfecțiunii, ceea ce înseamnă că omul lui Dumnezeu are la dispoziție un model.

Dar, mai mult decât furnizarea modelului de maestru, Scriptura oferă și puterea de dezvoltare și desăvârșire, ea însăși prelucrând materialul uman până la nivelul de maestru. Măiestria Scripturii conferă o bună cunoaștere a sufletului omenesc și pune la dispoziția credinciosului resurse prin care toate nevoile sufletului vor fi împlinite – de către dragostea divină, care abundă pe paginile ei și în viața omului lui Dumnezeu.

În ce domenii ale vieții mele mai este de lucrat până la atingerea gradului de specialist în arta lucrării cu oamenii?

Materialul face parte din devoționalul  ”Sensuri și contrasensuri” de Ion Buciuman

Versiunea audio: Măiestrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *