Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană. Ioan 6:55

Acest pasaj biblic reproduce amintirile inspirate ale lui Ioan despre înmulțirea pâinilor și cuvintele lui Isus din zilele care au urmat și care au stârnit reacții contradictorii printre ascultătorii Învățătorului oamenilor. Unii nu puteau să suporte asemenea idei și au părăsit, cel puțin pentru o vreme, grupul ascultătorilor fideli.

Teza lui Isus era despre hrana spirituală. Această idee era sugerată de minunea înmulțirii pâinilor, când nu mai puțin de 5.000 de bărbați, împreună cu femei și copii, au fost hrăniți din două pâini și cinci pești, toate aduse de un băiețel care Îl ascultase pe Isus toată ziua. Actul de generozitate al copilului, împreună cu binecuvântarea divină a lui Isus s-au dovedit o sursă de bucurie și împlinire pentru un număr atât de mare de beneficiari prezenți, precum și pentru cei de acasă care gustaseră din ce mai rămăsese după cina supranaturală din pustiu.

Așa cum oamenii se hrăniseră decent și îndestulător din pâinea și peștii lui Ioan Marcu, Isus dorea ca ei să descopere că și mintea și inima lor trebuiau hrănite. Aici, ca și în multe alte cuvântări, Învățătorul a folosit un limbaj figurat, cu care ascultătorii Săi erau, de altfel, obișnuiți.

Una dintre regulile simple ale unei hrăniri corespunzătoare este masticația. Hrana nu poate fi înghițită pur și simplu. E nevoie de timp și efort ca alimentele să fie bine procesate mecanic și amestecate cu salivă. Astfel este asigurată o bună digestie, aducătoare de confort și bunăstare fizică.

Pe plan spiritual, mestecarea hranei corespunde cu timpul de contemplare și meditație. Trupul lui Isus este, în acest context figurat, întruparea și misiunea Sa terestră. Acest subiect de meditație aduce beneficii imense pentru viața spirituală a celor credincioși.

Cât timp îmi iau pentru hrănirea spirituală? Dacă este similar cu timpul alocat celor trei mese zilnice, mă aflu pe calea cea bună spre Împărăție.

Materialul face parte din devoționalul  ”Sensuri și contrasensuri” de Ion Buciuman

Versiunea audio: Hrană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *