Dar leviții să tăbărască în jurul cortului întâlnirii, pentru ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel, și leviții să aibă paza cortului întâlnirii. Numeri 1:53

De ce ar fi putut să izbucnească mânia Domnului în tabăra lui Israel, în pustiu, în legătură cu cortul întâlnirii, care se afla în mijlocul corturilor lui Israel? Dacă avem în vedere că leviții trebuiau să fie permanent în jurul cortului întâlnirii și să asigure paza, înțelegem că mânia Domnului putea izbucni în situația în care semințiile lui Israel începeau să se comporte inadecvat. De aceea Dumnezeu a instituit un serviciu de gardă special pentru acest loc sfânt și binecuvântat.

Serviciul de gardă se instituie pentru fiecare obiectiv strategic sau de importanță deosebită. O santinelă în post, chiar și pentru paza celor mai banale obiective, este înzestrată cu armament și muniție de război și este autorizată și obligată să folosească aceste dotări în caz de nevoie. Nu de puține ori un superior distrat, un ofițer neglijent poate fi ținut culcat la pământ, sub amenințarea reală cu arma, pentru că a încălcat teritoriul încredințat în pază și supraveghere unui simplu soldat. Santinela în post este aproape inviolabilă, în sensul că nu se supune niciunor alte ordine sau cereri, în afară de cele adresate legal de caporalul de schimb sau de comandantul gărzii. Chiar și atunci, comunicarea se face numai pe baza unui protocol strict, folosind parola de rigoare.

Care ar putea fi aplicația serviciului de gardă stabilit de Dumnezeu în jurul cortului întâlnirii?

Cineva trebuie să poarte răspunderea de a apăra lucrurile sfinte de banalizare și profanare. Există obiecte și locuri pentru care trebuie menținut un respect deosebit. Unul și probabil cel mai important este Biblia. Atât ca obiect fizic, cât și ca întreg conținut, Biblia trebuie mânuită cu respect și seriozitate. Și locul de închinare trebuie ocrotit de trivializare și necinstire. Împreună cu alte dimensiuni instituite de Dumnezeu, cum ar fi căsătoria, familia sau iubirea însăși.

Care ar putea fi obiectivul sau obiectivele pe care am responsabilitatea să le păzesc cu sfințenie?

Materialul face parte din devoționalul  ”Sensuri și contrasensuri” de Ion Buciuman

Versiunea audio: Gardă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *