17 noiembrie – Îmbiere

Gustați și vedeți ce bun este Domnul. Psalmii 34:8

Unul dintre cele mai mari riscuri și cele mai dureroase situații este să trecem nepăsători pe lângă lucruri, adevăruri sau persoane cu adevărat importante care ne-ar fi putut schimba viața în bine. În asemenea situații, un semn, un indicator, o chemare, o invitație ne-ar fi de mare folos. Acest lucru se întâmplă în Psalmii 34:8.

Îmbierea de a gusta să vedem cât de bun este Domnul poate veni în multe feluri și în momente foarte diferite ale vieții. Uneori bucuria este o sursă de inspirație salvatoare plină de gratitudine și măreție, alteori durerea ne deschide mintea spre speranță, ajutor și mângâiere.

Când cineva descoperă bunătatea lui Dumnezeu, când o poate aprecia personal din experiență, și nu doar din auzite, se naște un atașament profund care îl face în stare să treacă peste orice, pentru a păstra și a cultiva relația specială care se stabilește astfel.

Cât de prețioasă este o invitație călduroasă primită într-un moment oportun! Tonul, cuvintele și gesturile noastre și a celor de lângă noi formează un mesaj valoros care va fi apreciat în veacul acesta și în cel ce va să vină.

 

Doamne, dă-mi cuvintele cu care să pot vorbi despre Tine din propria mea experiență cu Tine. Fă-mă purtătorul Tău de cuvânt și pune dulceața bunătății Tale în cuvintele pe care le spun altora. Amin!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *