15 noiembrie – Haos

Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor. Geneza 1:2

Conform Scripturii, înainte de prima zi a creației, materia era în stare de dezordine totală și cufundată în întuneric. Cuvintele ebraice care descriu această stare sunt tohu wa-bohu și au fost traduse de cele mai multe ori ca „fără formă și gol”, cu referire la pământul nostru. La întrebarea, ce a fost mai întâi, Spiritul sau materia, noi răspundem fără ezitare: Spiritul! Acest lucru înseamnă că materia este secundară și dependentă, iar Spiritul este primar și suveran.

Dumnezeu nu a fost și nu este dependent sau îndatorat față de existența sau inexistența materiei, pentru că, potrivit cu puterea Sa de a-Și supune toate lucrurile, El zice și ceea ce zice ia ființă. Creația lui Dumnezeu nu se rezumă la prelucrarea materiei prime, ci și la producerea acesteia, chiar și din nimicul inexistenței, dacă este cazul.

Este semnificativ faptul că Duhul lui Dumnezeu se mișca fecund pe deasupra apelor. Această poziție față de materie sugerează suveranitatea și controlul lui Dumnezeu asupra haosului. În lipsa acțiunii lui Dumnezeu, lucrurile se află în stare de haos și întuneric. Acest adevăr este valabil atât pentru lumea materială cât și pentru domeniul lucrurilor spirituale.

Dacă în lumea materială acțiunea lui Dumnezeu este autonomă și independentă față de alegerea și voința umană, în domeniul sufletesc, Dumnezeu dorește și așteaptă ca lucrarea Sa să fie dorită și invocată. El va onora cu bucurie orice căutare, dorință sau cerere din partea noastră pentru a face ordine și lumină în suflet și în viață.

Doamne, lasă și astăzi Duhul Tău cel bun să planeze deasupra sufletului meu amenințat de haosul existențial și emoțional. Spune cuvântul prin care lumina Ta să mă umple pe dinăuntru și să mă învăluie pe dinafară. Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *