40 Zile de rugăciune – Ziua 37 – Trei experiențe uimitoare și un avertisment serios

Neprihănirea prin credință 

De-a lungul anilor de creștin, am știut că îmi lipsea ceva în umblarea mea personală cu Domnul.  Viața de creștin  era de multe ori o povară. Victoriile asupra ispitei erau sporadice în cel mai bun caz. Jugul lui Hristos nu mi se părea foarte ușor așa cum îl descrisese Hristos (Matei 11:28-30).

Cu toate acestea, citeam diverși autori creștini și simțeam că în Evanghelia lui Isus Hristos era mai mult decât înțelegeam eu. Cunoșteam teoria, dar nu vedeam și nu experimentam puterea pentru o biruință consistentă. Depusesem eforturi pentru a asculta cerându-I lui Dumnezeu să adauge puterea Sa la eforturile mele. Cu toate acestea, o biruință consistentă părea să nu fie la îndemâna mea.

Apoi, în timp ce citeam într-o zi, am început să văd mai clar învățătura biblică cu privire la modul în care trebuie să Îl lăsăm pe Isus să Își trăiască viața de biruință asupra păcatului în viețile noastre. M-am rugat cu stăruință pentru ca Domnul să îmi deschidă înțelegerea față de acest adevăr minunat. Mi-am deschis mintea să îl înțeleg.

Apoi, lumina a început să strălucească în sufletul meu. O, ce bucurie a adus. În sfârșit am început să văd adevărul glorios al adevăratei neprihăniri prin credința doar în Hristos pentru biruința asupra ispitei și a păcatului. Am început să văd că Hristos nu este doar un Mântuitor care iartă păcatele, ci și un Mântuitor care eliberează din păcat.

Am început să aplic ceea ce învățam în domenii ale vieții mele și am descoperit că această învățătură minunată era reală și nu doar teorie. Descoperisem în sfârșit adevărul despre neprihănirea prin credință în Hristos. Această experiență mi-a revoluționat umblarea cu Domnul.

Așadar, a treia cea mai uimitoare experiență din experiența mea creștină a fost descoperirea aspectului de sfințire al neprihănirii prin credință. Aceasta a dus la scrierea celei de-a șaptea cărți, Spirit Baptism & Abiding in Christ (Botezul Duhului Sfânt și rămânerea în Hristos).

Conexiunea cu 1888

Așa cum am împărtășit anterior, prin intermediul unor colegi credincioși, Domnul mi-a atras atenția asupra faptului că ceea ce îmi dezvăluise El a fost într-adevăr similar cu mesajul din 1888 despre neprihănirea prin credință prezentat de Jones și Waggoner. Am petrecut ceva timp reflectând la posibilitatea acestei conexiuni. Am început să citesc ceea ce scriseseră Jones și Waggoner. Am studiat ce a spus Ellen White despre solia din 1888. Apoi am început să mă simt convins să scriu despre mesajul minunat al neprihănirii prin credință pe care l-a dat Dumnezeu denominațiunii noastre cu mai bine de 100 de ani în urmă.

Rugăciunea mea este ca și voi să experimentați cele trei experiențe minunate pe care Dumnezeu ni le oferă fiecăruia dintre noi: nașterea din nou, botezul Duhului Sfânt și experiența neprihănirii numai prin credința în Hristos. Atunci când intri în toate aceste trei experiențe, bucuria ta în Domnul va fi deplină. Isus va deveni pentru tine mai prețios  decât a fost vreodată. Inima ta va fi plină de laude la adresa Lui pentru ceea ce a făcut și face pentru tine, în tine și prin tine.

Aceste trei experiențe vă vor pregăti pentru cea mai uimitoare experiență dintre toate – a doua venire a Domnului Hristos în slavă.

Cât de adevărate sunt cuvintele din imnul Atâta har:

Atâta har, ce minunat! Azi pot să fiu salvat! 

Am fost pierdut, nenorocit, Dar Domnul m-a iubit!

”Salvat prin harul lui Hristos, Așa un păcătos!

De-acum, pe veci, în Dumnezeu Mi-am pus tot dorul meu!

”O altă viață mi-a promis. Şi am un drum deschis; 

Cu dragoste Îl voi urma Cât viață voi avea!

”Ispite-n cale de-ar veni, Primejdii mii şi mii,

Eu lupt şi știu că nu-n zadar, Căci am belșug de har!

Iar când voi fi în slava Lui, Cum alta-n lume nu-i,

Atunci cânta-voi iar şi iar, Uimit de-atâta har!”

Atâta har, de John Newton, preluat din Imnuri creștine, imnul 161

Da, experiența nașterii din nou, botezul Duhului Sfânt și îndreptățirea prin credința în Hristos sunt toate acte uimitoare ale harului lui Dumnezeu.

Ziua 37 Cereri de rugăciune:

Roagă-te pentru :

  • Botezul cu Duhul Sfânt
  • Redeșteptare personală și în biserică
  • Ca Dumnezeu să te conducă pe tine și biserica  la a înțelege și a trăi cele trei experiențe minunate: nașterea din nou, botezul cu Duhul Sfânt și neprihănirea prin credință ca pregătire pentru venirea lui Isus în curând.
  • Persoanele de pe lista ta de rugăciune
Ziua 37 Întrebări pentru studiu aprofundat: (pe baza lecturii de mai sus)
  1. Care sunt cele trei experiențe minunate care sunt fapte ale harului lui Dumnezeu?
  2. Îți lipsește ceva în umblarea ta personală cu Dumnezeu? Ce anume?
  3. Ce se va întâmpla în viața creștinului atunci când acesta va intra în aceste trei experiențe?
  4. Pentru ce ne vor pregăti aceste trei experiențe?
  5. Ce va face cineva pentru a trăi aceste trei fapte uimitoare ale harului lui Dumnezeu?
  6. Simți uneori că o biruință continuă asupra păcatului și ispitei este imposibilă pentru tine?
  7. Înțelegi acum cum să obții biruință asupra păcatului și a ispitei? Care este înțelegerea ta? 
  8. Cum se poate obține biruința asupra păcatului și a ispitei?
  9. Înțelegi mesajul de la 1888 și legătura lui cu neprihănirea în Isus Hristos?
Ziua 37 Pregătirea inimii/ provocare:
  1. Pe tot parcursul zilei, cere-I lui Dumnezeu să îți reamintească ce îți vorbește El în lectura de astăzi și în secțiunea de întrebări și discuții și să te ajute să le aplici în viața ta.
  2. Citește „Neprihănirea prin credință” de Dennis Smith, materialul din Ziua 38.
  3. Răspunde cu rugăciune la întrebările pregătitoare pentru Ziua 38, secțiunea de discuții și întrebări.

Traducere:   Roxana Duminică și Adina Păltineanu

Versiunea audio min 46.56 – min 52.33

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *