Adevărul este cel care dă această libertate; căci Hristos spune: "Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi." Ioan 8:32. El este adevărul, iar cuvântul Său este adevărul. Psalmistul...
40 Zile de rugăciune – Ziua 37 – Trei experiențe uimitoare și un avertisment serios
Neprihănirea prin credință De-a lungul anilor de creștin, am știut că îmi lipsea ceva în umblarea mea personală cu Domnul. Viața de creștin era de multe ori o povară. Victoriile asupra...
Ziua 37 – Al doilea înger
Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” Apocalipsa 14:8Dumnezeu încă...
Ziua 37 – Credința încercată prin foc
Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!Iată, Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea? Ieremia 32:27”Dumnezeu va încerca la maximum credința și curajul celor cărora le-a...
Ziua 37- Joi, 30 aprilie
Mai întâi Împărăția Cerurilor Pasaj biblic de meditat: Matei 6:33,34 Verset cheie: ”Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”...




