21 octombrie – Narațiune

Fiindcă mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunțită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi…am găsit și eu cu cale…să ți le înșir unele după altele. Luca 1:1, 3

Povestirea rămâne una dintre cele mai eficiente prezentări ale Evangheliei. Pe vremea scrierii și transcrierii evangheliilor, ele circulau în formă orală, povestite și repovestite până s-au coagulat ca o saga, bună pentru a fi consemnată în scris. Luca nefiind martor ocular a trebuit să facă o muncă de documentare luând interviuri, stând de vorbă cu martorii și apoi organizând materialul în forma unui document, care este de fapt o narațiune prin excelență.

Știm cu toții cât de mult ne plac poveștile de la cele mai banale la cele mai serioase și impresionante. Am ascultat povestirea în mod nemijlocit din partea lui Jon Dybdahl, deschizător de drumuri în misiunea adventistă din Thailanda despre o mulțime de lucruri interesante privind misiunea transculturală în care era expert. Una dintre aceste narațiuni se referea la o inițiativă a unui puternic lider religios din Thailanda care dorea să construiască un mare complex intercultural pentru uzul turiștilor, așa că a dorit să știe care ar fi propunerea unui misionar adventist cu privire la zona creștină a complexului.

Jon Dybdahl a stat puțin pe gânduri și a început să povestească despre faptul că Dumnezeul creștinilor a venit pe pământ și a spălat picioarele discipolilor săi. Jon știa foarte bine detaliul cultural cu privire la concepția Orientului despre talpa piciorului, care este privită ca partea cea mai necurată a corpului cu care venim în contact cu lumea rea și decăzută. Arătarea tălpii piciorului poate fi considerată una dintre cele mai josnice gesturi pe care cineva l-ar putea face. După ce a ascultat cu atenție povestirea lui Jon, liderul religios a rămas tăcut circa o jumătate de oră și nu-și mai putea reveni din uimire. Așa ceva nu auzise niciodată și a început să ceară o mulțime de detalii despre un asemenea Dumnezeu. Povestirea despre Dumnezeu și felul în care El Își arată dragostea față de umanitate rămâne forma cea mai accesibilă de a ajunge la inima oamenilor.

Doamne, am să mă străduiesc și să spun cât mai bine și frumos cea mai bună poveste adevărată din câte există, pentru că oamenii au așa mare nevoie de narațiuni ca aceasta. Amin!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *