Dragostea și dreptatea armonizate, 26 august

Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută. Psalm 85:10

Numai Dumnezeu vă poate conduce să recunoașteți în așa măsură mila, iubirea și îngăduință, astfel încât să aveți credința care lucrează prin iubire și curăță sufletul. Acesta este darul lui Dumnezeu. Este deschiderea inimii inimii pentru a primi cuvântul care este ca frunzele pomului vieții. Fie ca Dumnezeu să vă umple inima cu iubirea Sa, astfel încât să se poată spune că voi … v-ați curățat sufletul ascultând de adevăr.

Credința în Hristos și primirea harului Său transformator nu este o presupunere, ci o lucrare care face ca virtuțile lui Hristos să fie reflectate în minte și caracter. Când veți dobândi această experiență, veți spune, „Am gustat și am văzut că Domnul este bun. Domnul Isus va fi fi partea mea pentru totdeauna”. Puterea crucii va mișca în voi izvoarele misterioase ale speranței și fricii, adorației și iubirii. Îngerii veghează și așteaptă și vor mărturisi faptul că nu sunteți din lume. Isus v-a găsit stând la picioarele Lui pentru a învăța de la El, Calea, Adevărul și Viața. De acum înainte, predând voința voastră voinței lui Hristos, sunteți atrași într-o zonă în care crucea este obiectul central. Lumea dispare din ochii voștri. Slava care strălucește din pragul cerului este influența care vă atrage cu totul. Bogățiile harului lui Hristos vă țin în ascultare de bunăvoie…. Sunteți prea bucuroși să împărtășiți altora darul pe care l-ați primit.

Tânjesc să văd cum vă îmbunătățiți capacitățile date de Dumnezeu, astfel încât să puteți răspunde la întrebarea: „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?” Fie ca vorbele să cadă de pe buzele sfințite: „Fiți mântuiți acceptându-L pe Hristos prin credință ca Mântuitor personal.” Dumnezeu este iubire. Păcătosul nu trebuie să piară dacă își va exercita credința în minunata eficacitate a crucii lui Hristos. Crucea este ajutorul uimitor prin care dragostea și dreptatea lui Dumnezeu sunt armonizate. Este singurul mijloc de mântuire al păcătosului … Imaginea iubirii Sale poate fi atât de imprimată în minte încât să nu poată fi ștearsă niciodată. Atunci Isus Hristos răstignit va fi înfățișat în mod atât de evident în fața voastră încât veți fi părtași la demnitatea suferinței Sale. Am o dorință atât de intensă ca să puteți privi în inima acestei mari taine și să descoperiți că interpretarea ei este iubire….

Pe măsură ce predați total voința voastră voinței lui Dumnezeu, calea voastră căii lui Dumnezeu, veți  învăța despre Cel care este blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. O încredere calmă va domni peste voi…. Veți experimenta din ce în ce mai clar sentimentul unui Mântuitor atotprezent și atotcuprinzător. Acest lucru va da sufletului puterea …, pe care circumstanțele schimbătoare ale pământului nu o pot submina. Aceasta fixează picioarele pe o stâncă solidă –Scrisoarea 123, 1901.

Devoționalul face parte din cartea  ”Lift Him Up”  de Ellen G. White 

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *