Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. 2 Corinteni 4:17
Dacă Pavel, tulburat din toate părțile, perplex, persecutat, a putut să-și numească încercările întristări ușoare, de ce trebuie să se plângă creștinul de astăzi? Cât de neînsemnate sunt încercările noastre în comparație cu multele suferințe ale lui Pavel! Ele nu sunt demne de a fi comparate cu greutatea veșnică de slavă care îl așteaptă pe biruitor. Ei sunt lucrătorii lui Dumnezeu, rânduiți pentru desăvârșirea caracterului. Oricât de mari ar fi privațiunile și suferințele creștinului, oricât de întunecată și de nepătruns poate părea calea providenței, el trebuie să se bucure în Domnul, știind că totul lucrează spre binele său.
Cât de mulți sunt cei care întristează pe Duhul lui Dumnezeu prin nemulțumire continuă! Acest lucru se datorează faptului că L-au pierdut din vedere pe Hristos. Dacă privim pe Cel care a purtat durerile noastre și a murit ca jertfă pentru noi, pentru ca noi să putem avea o mare greutate de slavă, vom privi cele mai grele dureri și încercări ca fiind întristări ușoare. Gândiți-vă la Mântuitorul pe cruce, rănit, lovit, batjocorit, dar fără a Se plânge și fără a rezista, suferind fără murmur. Acesta este Domnul din ceruri, al cărui tron este din veșnicie. El a îndurat toată această suferință și rușine pentru bucuria care I-a fost pusă înainte – bucuria de a aduce oamenilor darul vieții veșnice.
Când atenția este fixată pe crucea lui Hristos, întreaga ființă este înnobilată. Cunoașterea iubirii Mântuitorului subjugă sufletul și înalță mintea deasupra lucrurilor timpului și ale rostului. Să învățăm să evaluăm toate lucrurile trecătoare în lumina care strălucește de la cruce. Să ne străduim să pătrundem adâncurile umilinței la care a coborât Mântuitorul pentru a-l face pe om posesor al bogățiilor veșnice. Pe măsură ce studiem planul de răscumpărare, inima va simți pulsul iubirii Mântuitorului și va fi răpită de farmecul caracterului Său.
Dragostea lui Hristos este cea care ne aduce cerul pe pământ. Dar când căutăm să povestim despre această iubire, limbajul ne dezamăgește. Ne gândim la viața Sa pe pământ, la sacrificiul Său pentru noi; ne gândim la lucrarea Sa în cer ca apărător al nostru, la locuințele pe care le pregătește pentru cei care Îl iubesc; și nu putem decât să exclamăm: „O, înălțimile și adâncimile iubirii lui Hristos!” Pe măsură ce zăbovim la cruce, dobândim o vagă concepție a iubirii lui Dumnezeu, și spunem: „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” Dar contemplând pe Domnul Hristos, nu facem decât să zăbovim la marginea unei iubiri care nu are măsură. Dragostea Lui este ca un ocean vast, fără fund sau țărm.
În toți ucenicii adevărați, această iubire arde pe altarul inimii ca un foc sacru. Dragostea lui Dumnezeu a fost descoperită pe pământ prin Isus. Pe pământ, copiii Săi trebuie să lase această iubire să strălucească prin vieți ireproșabile. Astfel, păcătoșii vor fi conduși la cruce, pentru a vedea pe Mielul lui Dumnezeu – The Review and Herald, 6 mai, 1902.
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Traducere și adaptare: Adina Păltineanu
