10 – septembrie – Profunzime

Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:10

Lucrurile adânci ale lui Dumnezeu constituie un domeniu despre care nu prea avem habar, dar putem face câteva presupuneri. Dacă lucrurile de suprafață ale lui Dumnezeu, cele cu care venim în contact, ne uimesc și ne impresionează profund prin ingeniozitatea cu care sunt făcute, atunci implicit cele profunde nu pot avea decât un efect cu atât mai complex și bogat. Dacă lumea imediată a lui Dumnezeu ne umple de adorație, atunci lucrurile profunde ale Lui fac adorația noastră să devină eternă.

Să încercăm o comparație, pentru a înțelege măcar sumar despre ce este vorba. Ne aflăm într-o barcă într-un golf liniștit, undeva departe, uitat de lume. Plaja albă, apa străvezie, valurile unduitoare și palmierii de pe mal creează un peisaj ca un poster devenit viral. Mii, sute de mii, milioane de like-uri arată impresia mirifică pe care o creează un asemenea loc. Dar aceasta este doar suprafața golfului. Dacă ne punem echipamentul de snorkeling sau de scufundare, ne înarmăm cu o cameră de filmat subacvatic și plonjăm câțiva metri sub barcă, ne aflăm deja în profunzimea golfului. De la suprafață nici nu intuiam lumea plină de culoare și forme care umplu până la extrem apele binecuvântate ale golfului.

Prin analogie, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu așteaptă să ne umple sufletul de bine și frumos prin înțelegerea mecanismelor divine care fac lumea să meargă înainte. În mod deosebit economia salvării noastre din păcat are profunzimi datorită cărora, atunci când le înțelegem, Îi dăm dreptate lui Dumnezeu în toate deciziile pe care le ia și în toate judecățile pe care le pronunță. Ghidul nostru prin lumea plină de mister și încântare a profunzimilor lui Dumnezeu este chiar Duhul Său. Să învățăm să ne lăsăm conduși de El!

Cum aș descrie trăirile pe care le declanșează o mai profundă înțelegere a tainelor lui Dumnezeu?

Materialul face parte din devoționalul  ”Sensuri și contrasensuri” de Ion Buciuman

Versiunea audio: Profunzime

Foto: Mona Antohi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *