16 iunie – Încredere

Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privințele. 2 Corinteni 7:16

Una dintre cele mai importante trăsături de caracter care face posibilă o relație de orice fel este aceea de a fi demn de încredere.

Pavel își exprimă bucuria pentru încrederea de care corintenii se bucurau în fața sa. Biserica din Corint nu era una dintre cele ușor de păstorit și nici una lipsită de tensiuni și apostazie. Dar această biserică dădea dovadă de vigoare spirituală și dispoziția de a soluționa problemele cu care se confrunta.

Odată convins de buna-credință a fraților din Corint și de dorința lor de a se dezvolta, cu toate problemele de disciplină prin care au trebuit să treacă, apostolul avea convingerea că lucrurile vor evolua spre bine.

În anii următori, acești oameni aveau să confirme că încrederea acordată s-a dovedit o investiție cu beneficii imense și pentru apostol, și pentru localnici. Rămași singuri, conducătorii din Corint și-au luat rolul în serios și au reușit să redreseze situația precară prin care trecuseră. Acum Pavel era mulțumit și se putea lăuda cu ei înaintea lui Tit, care avea să-i iubească și să îi slujească cu toată inima.

În ceea ce ne privește, avem câteva lucruri de făcut în domeniul încrederii acordate și primite. În primul rând, să ne dovedim demni de încredere în fața celorlalți, prin integritate și devotament în tot ce facem. În al doilea rând, să fructificăm cât mai bine încrederea pe care frații ne-o acordă, iar în al treilea rând, să le acordăm încredere colaboratorilor, pentru că acest lucru îi ajută să se comporte responsabil și competent. Așteptarea noastră de la ei le va oferi o motivație foarte puternică să-și împlinească partea cu credincioșie.

Cum pot să-mi dezvolt o imagine publică bazată pe integritate și cum pot acorda colegilor încrederea pe care o merită?

Materialul face parte din devoționalul  ”Sensuri și contrasensuri” de Ion Buciuman

Versiunea audio: Încredere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *