Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea și vedeniile nu erau dese.
1 Samuel 3:1
Trecuseră câteva sute de ani de la luarea în posesie a țării promise și entuziasmul de pe vremea lui Iosua se stinsese de mult. Perioada judecătorilor era marcată de o dureroasă apatie militară, politică, socială, dar mai ales religioasă. Cortul întâlnirii pribegea dintr-un loc în altul, iar preoția intrase într-un con de umbră din cauza decăderii morale a fiilor lui Eli. Manifestarea darului profetic era sporadică și irelevantă pentru viața spirituală a poporului.
Ramolismentul fizic și spiritual are două cauze majore: una obiectivă, care ține de factorii externi, și una subiectivă, care ține de alegerile și deciziile personale. Dacă ne referim la situația decadentă a lui Israel de pe vremea activității ca preot și judecător a lui Samuel, cauza obiectivă era lipsa de coerență și organizare a lui Israel, care înainta mai mult în derivă decât să funcționeze eficient ca un popor unitar și cu rost.
În acest context, fiii lui Eli s-au îndepărtat inadmisibil de mult de standardele slujirii lui Dumnezeu, iar apostazia lor a determinat o cădere și mai mare a poporului. Dar tot în același context, Samuel nu a mers pe urmele fiilor lui Eli, ci și-a croit propriul drum de ascultare și devotament față de Dumnezeu și față de Cuvântul Său. Nu numai că Samuel nu s-a complăcut în delăsare și indolență, dar și-a înțeles rolul și locul în influențarea mediului religios al poporului său.
Circuitul său pastoral anual timp de peste 20 de ani a adăugat de fiecare dată o nouă calitate vieții spirituale a lui Israel, care a fost scos încet, încet din marasmul religios în care intrase. Când poporul s-a adunat la Mițpa pentru o sesiune de reviriment spiritual, rugăciunile lui Samuel au fost considerate singura sursă de speranță pentru salvarea din robia filisteană și a păcatului. Abia atunci Israel a început să-și găsească identitatea socială, politică și spirituală.
Când viața începe să-și piardă sensul și semnificația, mă mulțumesc să dau vina pe context? Sau pot face ceva semnificativ pentru mine și pentru cei din jur?
Materialul face parte din devoționalul ”Sensuri și contrasensuri” de Ion Buciuman
Versiunea audio: Declin