3 septembrie – Alterare

Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta. Ezechiel 28:17

Este o taină modul în care lucrurile bune se alterează și ajung să fie abandonate din cauza deteriorării complete a naturii și caracterului lor. Sigur că nașterea răului nu are logică, nici scuze și totuși s-a produs. Concepția răului poate fi însă vag intuită. Din moment ce Dumnezeu îi pune în sarcină lui Lucifer vina pentru propria pervertire înseamnă că acesta este responsabil pentru cele întâmplate, iar originea răului are un demers subiectiv. Din acest motiv, subiectul devine dintr-odată nu numai interesant, ci și important pentru situația și starea noastră.

Putem intui că, în cazul lui Lucifer, a avut loc o alterare subiectivă a sensului farmecului și competențelor personale. Elementul subiectiv este posibil datorită libertății de alegere. Alegerea liberă presupune și varianta unei alegeri alterate, negative și contraproductive. Din acest punct de vedere, chestiunea ne vizează în modul cel mai serios cu putință și pe noi.

Lucifer a ales să deturneze semnificația poziției și a dotărilor personale. Atât poziția, cât și competențele sale fuseseră acordate de Creator. Deci Lucifer nu deținea proprietatea propriei poziții și demnități. Totuși el putea decide să le folosească altfel decât fusese intenția Dătătorului. Rezultatul a fost un dezastru cosmic. Ivirea răului în univers nu a fost un accident, ci o acțiune premeditată și apoi cronicizată. Orientarea egoistă a resurselor și a poziției sociale reprezintă o alterare a scopului și intenției lui Dumnezeu cu noi, iar consecința va fi un dezastru personal. Slavă Domnului că lucrurile pot fi remediate, în situația în care au apucat pe calea spre distrugere. „Har e din belșug să fiu salvat, sânge prețios să fiu spălat…”

Doamne, taina fărădelegii rămâne un lucru tainic pentru mine, dar o lecție valoroasă se desprinde totuși din ea. Răul poate fi o alegere pe care sunt liber să o adopt. Eu folosesc libertatea de a alege binele, neprihănirea și adevărul. Amin!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *