0012 – Abnormitate

 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur…” Geneza 2:18.

La începutul istoriei omenirii, Dumnezeu a folosit un procedeu special pentru a aduce la existență ființa umană, prin care a dorit să sublinieze ce este normal și ce nu este normal pentru funcționarea optimă vieții omenești. Creatorul l-a alcătuit mai întâi pe Adam pe care l-a făcut să se simtă singur. Deși toate celelalte lucruri și ființe erau foarte bune, un singur element era discordant și constituia o abnormitate, singurătatea. Momentul de singurătate din primele clipe ale existenței lui Adam nu trebuie să fie interpretat ca o nereușită divină, ci ca un procedeu prin care bărbatul să poată aprecia etapa următoare a devenirii ființei umane și a constituirii familiei sale.

Când Adam a deschis ochii după momentele sale de picoteală creatoare, a trăit, cu siguranță, cea mai mare surpriză a vieții sale; a văzut-o pe Eva, cea care avea să-i stea alături și împreună cu care formau un întreg. Când citim că Dumnezeu l-a făcut pe om, parte bărbătească și parte femeiască, putem înțelege că „om” se referă la amândoi, fiind și stând împreună. Din punctul acesta de vedere, divorțul este o abnormitate cu tot ce ține de amploarea durerii pe care acesta o provoacă și o întreține.

Este adevărat că există situații și condiții în care singurătatea devine necesară sau de preferat, dar pentru normalitatea absolută a ființei, ea este o abnormitate. Omul este o ființă socială și a fost creat ca o ființă socială, iar pentru el relația este normală iar izolarea devine o abnormitate.

În ciuda faptului că uneori conviețuirea poate deveni obositoare și solicitantă, aceasta rămâne formula de supraviețuire în viață și în salvarea din păcat. Când omul rămâne singur în fața vicisitudinilor vieții acesteia, sau când trebuie să se confrunte singur cu ispita, eșecul este mai mult ca sigur. În mod normal, ar trebui să existe un ajutor potrivit, chiar dacă potriveala nu este un lucru chiar atât de simplu în condițiile actuale, poate fi de mare ajutor. Acest ajutor trebuie căutat atât printre cei din jur cât și printre Cei de deasupra. Apreciază astăzi avantajele colaborării orizontale și verticale și bucură-te de ceea ce poți în așteptarea a ceea ce vine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.