O nouă creație

18-01-2014

Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!  Psalmul 51:10. 

(Paragraf dintr-o scrisoare ce conține un apel personal). Strigătul tău către Dumnezeu să fie: schimbă-mi, Doamne, inima! Înalță cereri fierbinți către Dumnezeu pentru ca El să-ți ofere puterea transformatoare a harului Său. Ține-te strâns de Mântuitorul tău așa cum a făcut Iacov, nu doar până când Dumnezeu îți va descoperi cu adevărat cine ești, ci până când ți Se va descoperi cu adevărat și vei vedea în Isus o putere și un ajutor, o strălucire și  o putere, pe care n-ai simțit-o și  n-ai înțeles-o până acum. Mântuirea sufletului tău se află într-un mare pericol și acum, te rog fierbinte, nu-ți dezamăgi sufletul. Dacă credința ta se prinde cu stăruință de promisiunile lui Dumnezeu, vei izbuti. Și ceea ce câștigă biruința asupra lumii, este credința noastră.

Atâta timp cât ești sincer cu tine însuți, nici o putere împotrivitoare a pământului sau a iadului nu va fi în stare să-ți distrugă pacea  sau să te despartă de comuniunea cu Dumnezeu. Dacă te temi de Dumnezeu nu e nevoie să umbli în nesiguranță.  Dacă vei fi plăcut Lui, vei căpăta tot ceea ce are nevoie sufletul tău.  Un creștin remarcabil spunea: ”Nu este nimic în univers de care să îmi fie teamă decât de a nu-mi cunoaște toată datoria sau să nu reușesc s-o îndeplinesc.”…

Stai de partea lui Isus, chiar dacă asta presupune sacrificiu sau jertfire de sine. Stai de partea lui Isus, oriunde, oriunde, stai de partea lui Isus.  Fă toată lucrarea ta ca și cum ai vedea prin văl și ca și  cum ochiul lui Dumnezeu ar fi îndreptat cu totul asupra ta, luând cunoștință de fiecare faptă. El te-a răscumpărat cu propriul Său sânge și când ai nevoie de ajutorul Său, strigă-L și-l vei avea. Atunci Isus este Cel ce va sta de partea ta.

Fă în așa fel ca viața ta scurtă și nesigură să fie o continuă pregătire pentru viitoarea viață veșnică. Ispitei i se permite să vină asupra noastră pentru a da pe față ce caracter avem și pentru ne corecta defectele. Suntem ispitiți continuu spre  păcat prin ispite bine deghizate  pentru a ademeni și a atrage sufletul la ruină. Satana se preface într-un înger de lumină și inventează continuu noi căi de a jefui pe Dumnezeu de slava Sa, distrugând sufletele. Te implor, pentru binele sufletului tău, să te împotrivești diavolului care va fugi de la tine. Agață-ți sufletul neputincios de Dumnezeu.

Devoționalul face parte din cartea În locurile cerești (In Heavenly Places) de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul  www.egwwritings.org  și alegeți versiunea în limba română.

Traducere: Dia Dospinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *