Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea și vedeniile nu erau dese.1 Samuel 3:1Trecuseră câteva sute de ani de la luarea în posesie a țării promise și entuziasmul de pe...
Devoţional
26 – Satana este mai puternic decât noi, dar este paralizat
Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are...
25 martie – Decență
Să aveți o purtare bună în mijlocul neamurilor. 1 Petru 2:12Iată o nouă problemă de contextualizare! Locuind printre neevrei, creștinii nu aveau nevoie să-și schimbe naționalitatea, limba și portul, ci,...
25 – Ispitit ca și noi, și chiar mai mult
Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri!...
24 – Toți suntem ispitiți în diferite feluri
Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună...
24 martie – Decalog
Ce este scris în Lege? Cum citești în ea? Luca 10:26Probabil că cea mai cunoscută lege, cea mai răspândită și aplicată, este Decalogul dat de Dumnezeu lui Moise. O parte...
„Doamne, sunt eu, Josh!”
de Karen Glassford"Mamă, mamă! Unde ești?" a spus Josh în timp ce intra în fugă în casă. "Am avut o zi distractivă la școală!" Aproape în fiecare zi era așa...
23 martie – Dăruire
Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!...
23 – De ce a fost ispitit Isus așa cum suntem ispitiți noi astăzi?
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă...
22 martie – Cuvânt
Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia. Coloseni 4:6Cuvântul este un instrument rezervat ființei umane pentru a-și exprima gândurile,...







