Ce aș mai fi putut face? 21 iulie

La urmă, a trimis la ei pe fiul său. Matei 21:37

Nu există nicio putere care să pună stăpânire pe susceptibilitatea noastră și să ne arate că suntem aproape de marginea lumii veșnice? Nu ne putem muta gândul de partea cealaltă? Ce se poate face pentru a trezi poporul nostru?

Păi, aceste suferințe ușoare, cum vorbim despre ele? Ascultați ce spune Pavel despre ele: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:17). Ați considera că a fi bătut cu toiege, să fii o noapte și o zi în adâncuri, să suferi de foame, de frig, de goliciune, că toate aceste lucruri – și cel mai rău dintre toate de la frați falși – au fost întristări ușoare? Dar el spune: Aceste întristări ușoare….

Există prea mult eu. Vrem ca eul să moară și să fie ascuns în Hristos Isus, atunci nu vom vorbi despre descurajare și dificultăți și toate aceste lucruri mărunte, ci vom vorbi despre marele plan de răscumpărare și despre puterea fără egal a Domnului Isus Hristos de a veni în lumea noastră și a lua asupra Sa natura umană pentru ca noi, prin El, să putem fi înălțați și să avem un loc la dreapta Lui. Ce ar putea fi mai plăcut decât aceasta?

Dacă acest lucru nu este suficient, ce ar mai putea face cerul pentru omenirea căzută mai mult decât a fost făcut? „Ce altceva”, spune Hristos, „aș putea face Eu mai mult pentru oile Mele decât ceea ce am făcut?” Ce anume mai mult? Va trebui El să ne lase să plecăm? O va face dacă nu vă schimbați atitudinea față de Dumnezeu, pentru că El a făcut tot ce a putut pentru a ne mântui. Responsabilitatea noastră față de Dumnezeu este în funcție de lumina pe care am primit-o. Umblați în lumină așa cum El este în lumină….

Presupunerile rele și vorbirea de rău vor fi înlăturate. Veți vorbi și nu ne vom gândi la noi înșine și la ce fac alții, ci la ceea ce fac Dumnezeu și Isus…. Ce fac Ei? Ei curăță sanctuarul…. Noi ar trebui să fim cu El în această lucrare și să curățăm sanctuarul sufletelor noastre de orice nelegiuire, pentru ca numele noastre să fie scrise în cartea vieții Mielului, pentru ca păcatele noastre să poată fi șterse atunci când, din prezența Domnului vor veni vremurile de înviorare. Este cea mai solemnă lucrare care a fost dată vreodată muritorilor.

Nu aveți timp să înălțați eul, ci [doar] să-L înălțați pe Isus. Oh, înălțați-L! Cum putem face acest lucru? Cum putem [să] căutăm tot timpul să ne salvăm și să ne înălțăm? … spune Păstorul turmei. La cine se referă – la pastori? Nu. Toți cei care au numit numele Domnului Hristos, care au gustat și știu că Domnul este bun….

Dumnezeu își va pune puterea Sa asupra voastră și va combina puterea Sa divină cu eforturile noastre omenești, iar noi ne putem lucra mântuirea cu frică și cutremur. Aceasta este o putere căreia Satana nu-i poate rezista sau nici nu o poate înfrânge – Manuscrisul 26, 1888.

Devoționalul face parte din cartea  ”Lift Him Up”  de Ellen G. White 

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *