În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi. Faptele apostolilor 4:12
În nevinovăția sa, Adam se bucurase de comuniunea deschisă cu Făcătorul său; dar păcatul a adus despărțirea între Dumnezeu și om și numai ispășirea Domnlui Hristos, numai ea putea face punte peste abis, făcând posibilă comunicarea binecuvântării sau a mântuirii, din ceruri, pe pământ. Omul era încă lipsit de o legătură directă cu Creatorul său, dar Dumnezeu avea să comunice cu el prin Hristos și prin îngeri.
În acest fel i-au fost descoperite lui Adam evenimente importante din istoria mântuirii, din momentul în care a fost pronunțată sentința divină în Eden și până la potop, și mai departe, până la prima venire a Fiului lui Dumnezeu. Lui i-a fost arătat că, în timp ce jertfa Domnului Hristos avea să fie suficient de valoroasă pentru salvarea întregii omeniri, mulți aveau să aleagă mai degrabă o viață de păcat decât de pocăință și ascultare. Crimele aveau să crească în succesiunea generațiilor și blestemul păcatului avea să apese din ce în ce mai greu asupra neamului omenesc, asupra animalelor și asupra pământului. Zilele omului aveau să fie scurtate, datorită cursului păcatului propriu; el urma să se deterioreze în ceea ce privește statura sa fizică, puterea de rezistență și în puterea morală și intelectuală, până când lumea va fi plină de tot felul de mizerii. Prin satisfacerea apetitului și a pasiunilor, oamenii vor deveni incapabili să mai aprecieze marile adevăruri ale planului de răscumpărare. Cu toate acestea, Hristos, credincios scopului pentru care a părăsit cerul, avea să-Și continue interesul față de oameni, continuând să-i invite să își ascundă slăbiciunile și deficiențele în El. El avea să satisfacă nevoile tuturor celor care aveau să vină la El prin credință. Și totdeauna vor exista câțiva, care vor păstra cunoașterea de Dumnezeu și vor rămâne nepătați, în mijlocul nelegiuirii predominante.
Jertfele și sacrificiile au fost rânduite de Dumnezeu spre a fi pentru om o continuă amintire, o recunoaștere plină de pocăință a păcatului său și o mărturisire a credinței sale în Răscumpărătorul făgăduit. Ele erau menite să imprime neamului omenesc căzut adevărul solemn că păcatul a fost acela care a adus moartea. Pentru Adam, aducerea primei jertfe a fost o ceremonie dintre cele mai dureroase. Mâna sa a trebuit să se ridice spre a lua viața, pe care numai Dumnezeu o putea da. A fost pentru prima dată când el a fost martor al morții și a fost conștient că, dacă ar fi fost ascultător de Dumnezeu, nu ar fi existat moartea omului sau a animalelor. În timp ce junghia victima nevinovată, el tremura la gândul că păcatul său trebuia să verse sângele Mielului fără pată lui Dumnezeu. … Și el s-a mirat de bunătatea infinită care a oferit o astfel de răscumpărare, pentru a-l salva pe cel vinovat. O stea a speranței a luminat viitorul întunecat și teribil, și l-a scutit de completa părăsire. …
Acțiunea Domnului Hristos de a muri pentru salvarea omului nu numai că face cerul accesibil oamenilor dar, atitudinea lui Dumnezeu și a Fiului Său în confruntarea cu răzvrătirea lui Satana va fi îndreptățită înaintea întregului Univers. – Patriarhi și profeți, 67-69
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Foto: Iulian Radu
