Puterea lui Dumnezeu, nu a eului, 30 octombrie

Știu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. 2 Timotei 1:12

Pentru unii care au fost martori la moartea lui de martir [a lui Pavel], spiritul său de iertare față de executorii săi și încrederea sa neclintită în Hristos până la sfârșit s-au dovedit a fi ca o mireasmă de viață spre viață…

Până în ultimul său ceas, viața lui Pavel a dat mărturie despre adevărul cuvintelor sale către corinteni: “Dumnezeu care a zis: ‘Să lumineze lumina din întuneric’ ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi. Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru”. (2 Corinteni 4, 6-10.) Destoinicia sa nu era în el însuși, ci în prezența și lucrarea Duhului Divin care-i umplea sufletul și aducea fiecare gând în supunere față de voința lui Hristos. Profetul declară: “Celui cu mintea statornică, Tu îi asiguri pacea – da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26, 3 NTLR.) Pacea ce își avea izvorul în cer, exprimată pe fața lui Pavel, a câștigat multe suflete pentru Evanghelie.

Pavel purta cu el atmosfera cerului. Toți aceia care erau conlucrători cu el simțeau influența unirii sale cu Hristos. Faptul că propria sa viață exemplifica adevărul pe care îl proclama a dat putere de convingere predicării sale. Aici se află puterea adevărului. Influența nestudiată și naturală a unei vieți sfinte este predica cea mai convingătoare ce poate fi rostită în favoarea creștinismului. Argumentele, chiar și când sunt de necontestat, pot provoca doar opoziție; dar un exemplu evlavios are o putere căreia este imposibil să i se reziste în totalitate…. Pe cei câțiva creștini care l-au însoțit până la locul execuției, el a căutat să-i întărească și să-i încurajeze prin repetarea făgăduințelor date pentru cei care sunt persecutați din pricina neprihănirii. El i-a asigurat că se va împlini tot ceea ce Domnul a spus despre copiii Săi încercați și credincioși… În curând noaptea de încercare și suferință se va sfârși, iar apoi va răsări dimineața fericită a păcii și a zilei depline..

Apostolul privea spre marea veșnicie, nu cu incertitudine sau teamă, ci cu speranță plină de bucurie și așteptare plină de dor.

Răscumpărat prin jertfa Domnului Hristos, spălat de păcat prin sângele Său și îmbrăcat în neprihănirea Sa, Pavel are în sine însuși mărturia faptului că sufletul lui este prețios înaintea Răscumpărătorului său. –  Faptele apostolilor, 510-512

Devoționalul face parte din cartea  ”Lift Him Up”  de Ellen G. White 

Adaptare: Adina Păltineanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *