Apocalipsa 2:7 Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.
Din moment ce promisiunea lui Dumnezeu pentru cei biruitori apare invariabil, la fiecare dintre cele șapte biserici din primele capitole ale Apocalipsei, condiția victoriei personale se impune ca o condiție sine qua non a salvării din păcat. Biruința este o urgență constantă a Așteptării.
Biruința personală este condiționată de o serie de factori subiectivi. În ceea ce privește contribuția lui Dumnezeu la victoria personală a omului asupra păcatului, nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Dumnezeu asigură, în mod generos și nediscriminatoriu, fiecărei ființe umane șansa de salvare. Singurul risc de eșec este totalmente uman. Combinația divino-umană a experienței victoriei și a salvării este foarte bine ilustrată în declarația din Apocalipsa 12:11 „Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor și nu și-au iubit viața chiar până la moarte”.
În cele ce urmează ne vom referi în mod deosebit la partea care revine omului în obținerea victoriei asupra păcatului și asupra răului. Lui Dumnezeu I se cuvine toată lauda, slava și mărirea în vecii vecilor, dar fără partea care îi revine omului, nimeni nu se va afla niciodată în Împărăția slavei.
„Cuvântul mărturisirii lor” este plin de semnificație când este vorba despre experiența salvării oamenilor. Vorbirea sau cuvintele constituie doar o parte a acestei condiții. Întreaga manifestare a ființei noastre constituie un mesaj pentru, sau împotriva propriei salvări. Oricum, vorbirea noastră și declarațiile noastre explicite joacă un rol important în precizarea poziției noastre oficiale și publice față de Dumnezeu, față de adevăr și față de neprihănire. „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12:37). Această referință sugerează faptul că vorbirea noastră va fi evaluată la judecata lui Dumnezeu și va avea un impact decisiv.
Dacă ne gândim la pleiada de martiri care au însângerat istoria salvării cu sacrificiile lor, atunci cuvântul mărturiei lor a fost decisiv în evenimentele care au curmat brutal cursul vieții lor private. Credința și convingerile pe care le-au mărturisit în public a constituit motivul condamnării lor la moarte, iar cum ei nu și-au iubit viața chiar până la moarte, au ales victoria prin pierderea vieții decât cruțarea vieții prin trădarea și pierderea credinței.
Nouă, apostolul Iacob ne atrage atenția la dificultatea unei vorbiri salvatoare: „dar limba nici un om nu o poate îmblânzi” (Iacov 3:8). Și în acest caz și în toate celelalte, apare un paradox: Dumnezeu Își face partea în salvarea noastră, dar atunci când vine rândul contribuției noastre constatăm că fără Dumnezeu nu putem face nimic semnificativ pentru mântuire. În ce privește vorbirea, rugăciunea Psalmistului este soluția salvatoare: „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele și păzește ușa buzelor mele” (Psalmii 141:3).
Cel ce va birui are vorbirea subordonată lui Dumnezeu. Cuvintele și mai ales spiritul vorbirii biruitorului exprimă o realitate interioară umplută de Duhul Sfânt. „Căci din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12:34). Procesul purificării inimii este o experiență premergătoare desăvârșirii în vorbire.
Biruința presupune înrolarea într-un război și purtarea luptelor Domnului. În context, este vorba despre lupta pentru o inimă curată din care ies izvoarele vieții. Vorbirea este unul dintre cele mai importante manifestări care arată cum este inima.
Vorbirea poate suporta distorsionări ale realității interioare ale sufletului despre care Machiavelli știa foarte bine atunci când învăța că vorbele ți-au fost date să-ți acoperi gândurile. În opoziție cu filosofia lui Machiavelli, vine învățătura lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie care îi spune acestuia că prin vorbele sale trebuie să-și arate frumusețea sufletului. Când cineva încearcă prin vorbire să se dea drept altceva și altcineva decât este nu va merge ulciorul de multe ori la fântână și se va da de gol. Așa că vorbește cum îți este vorba și poartă-te așa cum îți este portul.
Biruitorul care își mărturisește în mod deschis și sincer convingerile, dintr-o inimă curată și care Îl iubește mai mult pe Dumnezeu și adevărul Său, decât pe sine, și care va fi bine primit în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu, prezintă următoarele caracteristici ale profilului său:
- Alege întotdeauna ceea ce știe că este curat, nobil și sfânt.
- Este conștient de limitele, neputințele și riscurile personale față de eșec.
- Se bazează în primul rând pe ce face Dumnezeu pentru el.
- Nu-și neglijează niciodată datoria și responsabilitățile.
- Se consideră și se comportă ca un biruitor din tabăra lui Dumnezeu.
- Își dezvoltă o rugăciune a dependenței de Dumnezeu și de harul Său.
- Este întotdeauna îndatorat și recunoscător față de Dumnezeu.
Vin biruitorii
(parodie după „Vin colindătorii” de Tudor Gheorghe)
Vin biruitorii, cum veneau odată-n drum spre cer
Să vestească lumii veste minunată, azi ca ieri
În cuvinte pline, fără șovăire, mesageri
Nu-i degeaba sânge, nu-s degeaba lacrimi pentru cer.
