Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin”. Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. Marcu 6:31
Cei care sunt legați de lucrare … trebuie să trăiască atât de aproape Domnul încât lumina va străluci de la ei ca dintr-o lampă care arde. Atunci când este dată pe față o hotărâre profundă și serioasă de a merge împreună, însăși unitatea lucrătorilor va proclama adevărul cu putere, făcând o impresie profundă asupra celor care nu sunt de credința noastră….
Lucrătorii pentru Dumnezeu vor întâmpina tulburare, disconfort și oboseală. Uneori, nesigură și distrasă, inima este aproape în disperare. Când apare această nervozitate neliniștită, lucrătorul ar trebui să se oprească și să se odihnească. Hristos îl invită: „Vino … deoparte, … și odihnește-te puțin” (Marcu 6:31). „El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin…. dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”” (Isaia 40:29-31)….
Un lucrător nu poate obține succes în timp ce face rugăciuni grăbite către Dumnezeu și aleargă să se ocupe de ceva ce se teme că ar putea fi neglijat sau uitat. El își face timp doar pentru câteva gânduri grăbite către Dumnezeu, asta e tot. El nu-și ia timp să se gândească, să se roage, să aștepte pe Domnul pentru o reînnoire a forței spirituale și a puterii fizice. El devine repede epuizat. El nu simte influența înălțătoare, inspiratoare a Duhului lui Dumnezeu. El nu este însuflețit de viață proaspătă. Trupul său epuizat și creierul obosit nu sunt liniștite de contactul personal cu Hristos.
„Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” (Psalmul 27:14). „Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.”(Plângeri 3:26). Există unii care lucrează toată ziua și până departe în noapte pentru a face ceea ce li se pare lor că trebuie făcut. Domnul Se uită cu milă la acești purtători de poveri obosiți și împovărați și le spune: „Veniți la Mine, … și Eu vă voi da odihnă…. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11:28-30) – Letter 83, 1902.
Viața noastră trebuie să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu; și dacă este astfel ascunsă, în mâinile Lui va fi transformată într-o lampă care va revărsa asupra lumii o lumină strălucitoare și constantă…. Dar, deși timpul este scurt și există o mare lucrare de făcut, Domnului nu-I face plăcere să ne prelungim perioadele de activitate astfel încât să nu avem timp pentru perioade de odihnă, pentru studiul Bibliei și pentru comuniunea cu Dumnezeu. Toate acestea sunt esențiale pentru a întări sufletul, pentru a ne pune în poziția în care vom primi înțelepciune de la Dumnezeu pentru a ne folosi talentele în serviciul Maestrului. – Youth’s Instructor, 3 februarie 1898.
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Traducere și adaptare: Adina Păltineanu