Vindecare de orbire spirituală, 2 septembrie

Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. Psalmi 145:18

În cărturari, farisei și conducători, Isus nu a găsit vase pentru vinul Său cel nou. El a fost obligat să se întoarcă de la ei la oameni umili, ale căror inimi nu erau pline de invidie, lăcomie și îndreptățire de sine. Pescarii umili au ascultat chemarea Învățătorului divin, în timp ce cărturarii și fariseii au refuzat să devină convertiți.

Ucenicii pe care i-a chemat Isus erau needucați și erau departe de a fi perfecți în caracter atunci când Isus i-a unit cu Sine; dar ei au fost dispuși să învețe de la cel mai mare Învățător pe care L-a cunoscut lumea vreodată. Ei erau oameni cu adevărat convertiți și au devenit vase noi în care Isus a putut turna vinul nou al împărăției Sale. Dar, deși au fost convertiți la Hristos, totuși, din cauza înțelegerii lor pământești limitate –  ca rezultat al învățăturii pe care o primiseră de la evrei – ei nu au putut înțelege pe deplin natura spirituală a adevărului pe care El îl putea împărtăși. Povara instruirii Sale a fost necesitatea ca urmașii Săi să aibă inimile curate și sfinte pentru că numai sfințenia îi putea face capabili să devină supuși ai împărăției Sale cerești.

Semănătorul divin a împrăștiat boabe de sămânță prețioasă, pe care nu le putem vedea până când un lucrător priceput, sub îndrumarea Duhului Sfânt, nu le adună împreună și nu ni le prezintă ca un  sistem complet al adevărului, dezvăluind profunzimile iubirii divine. De-a lungul timpului Isus, autorul adevărului, a prezentat evreilor prin profeți și oameni, adevăr peste adevăr, de la stâlpul de nor și de foc. Dar adevărul pe care El îl dăduse se amestecase cu rătăcirea și a fost necesar să-l separe de tovărășia ereziei și a răului. A fost necesar să fie reajustat în cadrul Evangheliei, pentru ca acesta să poată străluci în strălucirea sa originală și să lumineze întunericul moral al lumii. Oriunde a găsit o perlă a adevărului care a fost pierdută din decor sau a fost stricată de rătăcire, El a restaurat-o și a imprimat pe ea semnătura lui Iehova. El S-a dovedit a fi cuvântul și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Lucrurile banale ale timpului și ale acestui pământ au absorbit mințile oamenilor din timpul Domnului Hristos, exact așa cum intenționase Satana să se întâmple. Păcatul alungase din inimă iubirea lui Dumnezeu, iar în loc de iubirea de Dumnezeu, în inimă se afla iubirea de lume, iubirea de a se complace în păcatul patimilor rele. Hristos era singurul care putea pune în ordine drepurile cerului și ale pământului. Vederea omului orbise, pentru că el nu avea în vedere lumea spirituală și veșnică…. În persoana și lucrarea Domnului Hristos este revelată sfințenia lui Dumnezeu; pentru că Hristos a venit să-L descopere pe Tatăl. – The Signs of the Times, 11 decembrie 1893.

Devoționalul face parte din cartea  ”Lift Him Up”  de Ellen G. White 

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *