A fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi. Isaia 53:12
În timp ce ucenicii Săi se certau cu privire la cine să fie cel mai mare în Împărăția făgăduită, El S-a încins ca un slujitor și a spălat picioarele celor care Îl numeau Domn și Învățător.
Lucrarea Sa era aproape încheiată, mai avea să le dea doar câteva lecții. Și, pentru ca ei să nu uite niciodată umilința Mielului lui Dumnezeu curat și fără pată, Jertfa cea mare și eficientă adusă pentru om, S-a umilit și a spălat picioarele ucenicilor Săi. Vă va face bine să revedeți frecvent scenele finale ale vieții Mântuitorului nostru. De aici, așa asaltat de ispite cum a fost, noi toți putem învăța lecții de cea mai mare importanță pentru noi. Ar fi bine să petrecem în fiecare zi o oră de meditație în care să revedem viața lui Hristos de la iesle la Calvar. Ar trebui să o luăm punct cu punct și să lăsăm imaginația să dea viață fiecărei scene, în special celor de la finalul vieții Sale pământești. Contemplând astfel învățăturile și suferințele Sale, precum și infinitul sacrificiu făcut pentru răscumpărarea oamenilor, ne putem întări credința, ne putem intensifica dragostea și deveni mai profund impregnați de spiritul care l-a susținut pe Mântuitorul nostru.
Dacă vrem ca, în cele din urmă, să fim mântuiți, trebuie să învățăm toți, la piciorul crucii, lecția pocăinței și a credinței. Hristos a suferit umilința ca să ne salveze de la respingerea veșnică. El a acceptat ca disprețul, batjocura și suferința să cadă asupra Lui ca să ne protejeze pe noi. Păcatul nostru a fost cel care a strâns vălul întunericului în jurul sufletului Său divin și I-a smuls acel strigăt ca al unuia lovit și părăsit de Dumnezeu. El a purtat durerile noastre și a suferit pentru păcatele noastre, S-a dat pe Sine ca jertfă pentru păcat, astfel încât noi să putem fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu prin El. Tot ce este nobil și generos în om va răspunde la contemplarea Domnului Hristos pe cruce….
Puternicul argument al crucii va convinge de păcat. Dragostea divină a lui Dumnezeu pentru păcătoși, exprimată în darul Fiului Său dat să sufere rușinea și moartea pentru ca ei să fie înnobilați și înzestrați cu viața veșnică, este un studiu de o viață întreagă. Vă cer să studiați din nou crucea lui Hristos. Dacă toți cei mândri și vanitoși, ale căror inimi tânjesc după aplauzele oamenilor și care vor să se distingă mai presus de semenii lor, ar putea aprecia corect valoarea celei mai înalte glorii pământești în contrast cu valoarea Fiului lui Dumnezeu, care a fost respins, disprețuit și scuipat chiar de cei pe care venise să îi răscumpere, cât de neînsemnată ar părea toată onoarea pe care o poate da omul mărginit!
Este nevoie de un efort constant, serios și atent de a veghea asupra ta și de a manifesta stăpânire de sine, de a-L păstra pe Isus pe primul loc, iar eul să fie pierdut din vedere – Mărturii pentru comunitate 4:374-376.
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Adaptare: Adina Păltineanu