Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” Exod 34:6, 7
Cei care Îl primesc pe Hristos prin credință vor fi priviți de Cer ca perle prețioase pentru care negustorul a plătit un preț infinit, iar oamenii care Îl găsesc pe Hristos vor realiza că au găsit o comoară cerească. Ei vor fi nerăbdători să vândă tot ce au pentru a cumpăra ogorul care conține această comoară. Pe măsură ce contemplă iubirea lui Dumnezeu, pe măsură ce planul de mântuire se deschide înțelegerii lor, pe măsură ce misterul bunătății lui Hristos devine mai clar, pe măsură ce văd sacrificiul pe care El l-a făcut pentru ei, ei consideră că de dragul Lui pot renunța la orice, oricât de scump….
Domnul Dumnezeu din ceruri a adunat toate bogățiile universului, și le-a depus pentru a cumpăra perla omenirii pierdute. Tatăl Și-a dat toate resursele divine în mâinile Domnului Hristos pentru ca cele mai bogate binecuvântări ale cerului să poată fi revărsate asupra unei rase căzute. Dumnezeu nu putea exprima o iubire mai mare decât a exprimat în dăruirea Fiului din sânul Său acestei lumi. Acest dar a fost dat omului pentru a-l convinge că Dumnezeu nu a lăsat nefăcut nimic din ceea ce putea să facă, că nu există nimic ținut în rezervă, ci că tot cerul a fost revărsat într-un vast dar. Fericirea prezentă și cea veșnică a omului constă în primirea iubirii lui Dumnezeu și în păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Hristos este Răscumpărătorul nostru. El este Cuvântul care s-a făcut trup și a locuit printre noi. El este izvorul în care putem fi spălați și curățați de orice necurăție. El este sacrificiul costisitor care a fost dat pentru împăcarea omului. Universul ceresc, lumile necăzute, lumea căzută și confederația răului nu pot spune că Dumnezeu ar fi putut face mai mult pentru mântuirea omului decât a făcut El. Darul Său nu poate fi niciodată depășit. El nu poate arăta niciodată o iubire mai profundă și mai bogată. Calvarul reprezintă lucrarea Sa supremă. Partea omului este să răspundă la marea Sa iubire, însușindu-și mântuirea cea mare pe care binecuvântarea Domnului a făcut-o posibil de obținut de către om. Noi trebuie să ne arătăm aprecierea față de minunatul dar al lui Dumnezeu devenind părtași naturii divine, scăpând de corupția care este în lume prin pofte. Trebuie să ne arătăm recunoștința față de Dumnezeu devenind împreună lucrători cu Isus Hristos, prin reprezentarea caracterului Său în lume…. Domnul privește sufletele ca niște perle prețioase….
Pe măsură ce Îl înalță pe Hristos, ochii lor sunt unși astfel încât să poată să distingă relația lui Hristos cu familia omenească. Ei devin înțelepți și, în blândețe și smerenie, pe măsură ce se deschide ocazia, ei prezintă sufletelor încercate și ispitite realitatea sublimă a harului mântuitor al lui Dumnezeu – Youth’s Instructor, 17 octombrie 1895.
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Traducere și adaptare: Adina Păltineanu