Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi. 1 Ioan 4:10
Fariseii spuneau că, dacă Isus ar fi fost un profet adevărat, El ar fi în armonie cu ei, le-ar exprima preceptele și maximele și i-ar trata pe nenorociții de vameși și păcătoși așa cum îi tratau ei. Dăruind pe Fiul Său să moară pentru păcatele lumii, Domnul Dumnezeu a arătat care a fost valoarea pe care a pus-o pe oameni; pentru că, dându-L pe Isus lumii, El a dat cel mai bun dar al cerului. Cea mai profundă recunoștință este cerută de la fiecare suflet pentru acest sacrificiu costisitor. Oricare ar fi națiunea, neamul sau limba, dacă un om este alb sau negru, el încă poartă chipul lui Dumnezeu. Iar „studiul adecvat al omenirii este omul”, privit din perspectiva faptului că el este prețul sângelui Domnului Hristos. A arăta dispreț, a manifesta ură față de orice națiune, înseamnă să dai pe față caracteristicile lui Satan.
Dumnezeu a pus preț pe om dăruind pe Isus pentru o viață de umilință, sărăcie și sacrificiu de sine, înfruntând dispreț, respingere și moarte, pentru ca omul, oaia Lui pierdută, să poată fi salvat. Este oare atunci un lucru uluitor faptul că tot cerul este interesat de răscumpărarea omului? Nu este un fapt minunat că de zece mii de ori zece mii și mii de mii de îngeri sunt angajați în urcarea și coborârea scării tainice pentru a-i sluji pe cei care vor fi moștenitori ai mântuirii? Îngerii nu vin pe pământ pentru a denunța și a distruge, pentru a conduce și a cere omagiu, ci sunt mesageri ai îndurării pentru a coopera cu Căpitanul oștirii Domnului, pentru a colabora cu oamenii care vor merge să caute și să salveze oile pierdute. Îngerilor li se poruncește să tabere în jurul celor care se tem și Îl iubesc pe Dumnezeu.
Simpatia întregului cer este mobilizată în favoarea oii care rătăcește departe de turmă. Dacă fariseii ar fi lucrat în armonie cu Dumnezeu, în loc să se unească cu dușmanul lui Dumnezeu și al omului, ei nu ar fi fost găsiți disprețuind prețul sângelui lui Hristos. Pe măsură ce amăgirile lui Satan sunt rupte din mintea omului, pe măsură ce păcătosul privește la Calvar și vede jertfa costisitoare, care a fost dată pentru a salva o rasă apostată și ruinată, el contemplă și este profund mișcat de dragostea lui Dumnezeu și devine pocăit. „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi.”
Oh, dacă am putea înțelege dragostea lui Dumnezeu, și chiar într-o măsură slabă să înțelegem compasiunea care a fost manifestată față de omul căzut! Cum am arăta și cum am trăi! Privind pe Hristos, omul devine schimbat și transformat în caracter din slavă în slavă. Suntem în conflictul dintre lumină și întuneric. Uită-te, biet păcătos, reprezentat de oaia pierdută pe care o caută păstorul, uită-te la cruce! … În bietul orb care și-a recăpătat vederea de la Păstorul plin de compasiune, vedeți pe unul pe care fariseii considerau că merită doar … ură – The Signs of the Times, 20 noiembrie 1893.
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Traducere și adaptare: Adina Păltineanu
Imagine de Freddy de la Pixabay
