Pe cât s-a slăvit pe sine însăși și s-a desfătat în risipă, pe atâta dați-i chin și tânguire. Apocalipsa 18:7
Între păcatele din lista Babilonului mistic este și lăfăirea în plăceri și risipă. Răul care decurge de aici este nedreptatea care se face celor mulți, săraci și dezavantajați care nu au acces la resurse de supraviețuire în timp ce avantajații consumă excesiv, mai mult decât au nevoie, iar ceea ce prisosește se pierde și este aruncat la gunoi. Nu degeaba ne spuneau bătrânii că este mare păcat să arunci o bucată de pâine, în timp ce alții se culcă seara flămânzi. La baza huzurului, lăfăirii și risipei este egoismul sălbatic și dur care îi înconjoară pe bogații dintotdeauna și din veacul acesta.
Ar putea fi acest detaliu vinovat, caracteristic Babilonului, o referire la excesele societății de consum cu care suntem contemporani și poate și complici? Sunt oare deplin justificate toate cheltuielile mele de întreținere și consum? Aș putea face o reformă în modul în care îmi administrez bugetul de cheltuieli în așa fel încât acesta să se arate mai puțin egoist și mai sensibil față de nevoile de bază ale altora? De unde îmi pot alimenta altruismul necesar unei dezvoltări spirituale armonioase și prospere? Cum pot contribui la proiecte umanitare și la mobilizarea altora pentru acestea?
