El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corabiei, şi veţi găsi”. Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor. Ioan 21:6
Șapte dintre ucenicii Lui erau în grup, îmbrăcați în hainele umile de pescari; erau săraci în ce privește bunurile lumii acesteia, dar bogați în cunoașterea și trăirea adevărului, lucru care înaintea Cerului le dădea locul cel mai de frunte ca învățători. Nu fuseseră elevi în școlile profeților, dar timp de trei ani fuseseră învățați de cel mai de seamă Educator pe care lumea L-a cunoscut vreodată. Sub îndrumările Lui, deveniseră nobili, inteligenți, cultivați, ajungând unelte prin care oamenii puteau să fie îndrumați în cunoașterea adevărului.
Seara era plăcută și Petru, care încă era atras de corăbii și de pescuit, le-a propus să meargă pe mare și să arunce mrejele. Toți au fost de acord, aveau nevoie de hrană și de îmbrăcăminte, pe care munca unei nopți cu izbândă în pescuit li le-ar fi adus. Așadar, au plecat cu corabia, dar n-au prins nimic. Au muncit toată noaptea, dar fără nici un spor. În timpul orelor obositoare vorbeau despre Domnul lor, care le lipsea, și își aminteau de lucrările minunate la care ei fuseseră martori, în lucrarea Lui de lângă mare. Se întrebau ce va fi cu ei în viitor și se întristau când se gândeau la ceea ce-i aștepta.
În tot timpul acesta, un Supraveghetor singuratic, dar nevăzut, i-a urmărit de pe țărm. În cele din urmă, s-au revărsat zorile, barca era la mică depărtare de țărm și ucenicii au văzut un Străin stând pe mal, care i-a oprit cu întrebarea: “Copii, aveți ceva de mâncare?” Când ei răspunseră: “Nu”, El le zise: “‘Aruncați mreaja în partea dreaptă a corăbiei și veți găsi’. Au aruncat-o deci, și n-o mai puteau trage de mulțimea peștilor.”
Ioan L-a recunoscut pe Străin și i-a spus lui Petru: “Este Domnul” … Isus îi chemase să lase corabia lor de pescari și le făgăduise că-i va face pescari de oameni. El săvârșise din nou aceeași minune tocmai pentru ca să le readucă în minte întâmplarea aceea și să adâncească impresia ei. Faptul acesta era o înnoire a însărcinării date ucenicilor. Ea arăta că moartea Învățătorului lor nu le-a micșorat datoria de a săvârși lucrarea pe care le-o încredințase. Cu toate că urmau să fie lipsiți de tovărășia Lui personală și de mijloacele pe care le câștigaseră prin ocupația lor de mai înainte, Mântuitorul înviat urma să aibă și mai departe grijă de ei. În timp ce vor face lucrarea Sa, El Se va îngriji de cele necesare. Isus avea un anumit scop când i-a îndemnat să arunce plasa în partea dreaptă a bărcii. Pe partea aceasta stătea El pe țărm. Aceasta era partea credinței. Dacă lucrau în legătură cu El — unind puterea Lui divină cu străduințele lor omenești, — nu se putea să nu aibă succes. – Hristos, Lumina lumii 809-811
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Adaptare: Adina Păltineanu
