Gonește orice necaz din inima ta și depărtează răul din trupul tău, căci tinerețea și zorile vieții sunt trecătoare. Eclesiastul 11:10
Solomon înțelege și învață de la viață o mulțime de lucruri pe care le transmite mai departe ca adevăruri inspirate de la Duhul Sfânt. Unul dintre aceste adevăruri este că în primii ani de viață se pot forma obiceiuri de gândire și practică folositoare și eficiente pentru întreaga viață. Concret, în acest pasaj, Solomon încurajează adoptarea unei atitudini sănătoase și pozitive în tinerețe, iar acest lucru va fi de mare folos la bătrânețe când puterile și sănătatea intră în declin. Îmbătrânirea și bătrânețea sunt inevitabile, dar pot fi parcurse în mod luminos și optimist.
Ce aș mai putea face acum pentru ca anii bătrâneții să mă găsească pregătit și gata pentru a le face față cu maxim de folos? Am învățat să privesc partea plină a paharului? Pot găsi avantaje și măcar lecții importante din fiecare aspect al vieții? Cât de mult mă tulbură marea trecere în care viața mă antrenează inevitabil? Am dobândit deja înțelepciunea care vine de sus și care merită să fie pusă în slujba altora? Care ar fi trei, cinci, sau șapte lucruri pe care le-am învățat de la viață și ar putea constitui drept testamentul meu spiritual? Cum încurajez un mai bătrân ca mine?