Și acum, fraților, știu că din neștiință ați făcut așa, ca și mai-marii voștri. Faptele apostolilor 3:17
Ignoranța poate constitui o scuză relativă pentru decizii și acțiuni neadecvate, dar în măsura în care aceasta este rezultatul neglijenței, sau a lipsei de interes în ce privește cunoașterea unui lucru, ea devine un motiv de îngrijorare, precauție și responsabilitate. În cuvântarea sa, Petru încearcă să-i scuze pe ascultătorii săi pentru faptul de a fi condamnat la moarte, pe nedrept, pe Mântuitorul Isus Hristos, dar dincolo de scuza sa de serviciu, nu poate fi trecută cu vederea ignoranța voită a acestora. Nu totdeauna neștiința este o scuză suficientă. Se cere ceva mai mult în privința cunoștințelor elementare de care avem nevoie pentru a funcționa normal în viață și credință.
Îmi cunosc suficient de bine rolurile și responsabilitățile pe care Dumnezeu mi le-a încredințat? Aș putea să-mi aprofundez cunoștințele astfel încât intervenția mea la locul în drept să fie eficientă și corespunzătoare? Aș putea să-mi depășesc limitele actuale de cunoaștere și cunoștințe? Dacă cei de lângă mine se dovedesc ignoranți în domeniile lor de competență, cum aș putea să îi ajut să se dezvolte? Cum pot păstra un echilibru între timpul meu de pregătire și timpul meu de acțiune, pentru a nu rămâne ignorant în problemele importante ale vieții?
