Să nu-ți faci chip cioplit…să nu te închini înaintea lor. Exodul 20:4, 5
Iconoclasmul a apărut și s-a manifestat în secolul al VIII-lea și al IX-lea d.Hr. și a constituit o formă de revoltă față de cultul icoanelor proaspăt instalat în creștinism. Biserica a calificat iconoclasmul ca o erezie și s-a grăbit să o lichideze la conciliul al doilea de la Niceea din anul 878. Principala obiecție a iconoclasmului este adorarea icoanelor, lucru care contravine evident formulării explicite a Decalogului. În baza tradiției creștine, niciun practicant fervent al creștinismului istoric nu are nicio reținere să se închine la icoane. Și totuși… Dumnezeu a spus ceva și așteaptă ceva în această privință.
Ar trebui să fiu mai vigilent cu afecțiunea pe care o atribui obiectelor, persoanelor și ideilor pe care le întâlnesc în domeniul vieții mele religioase. Ar putea ca unele dintre acestea să intre sub incidența poruncii a doua din Decalog. Cine poate face diferența fină dintre admirație comună intensă și adorație religioasă? Ar putea Duhul Domnului să mă ajute să fac diferența și să adopt atitudinea morală corectă față de lucrurile care mă atrag, mă încântă și îmi captivează emoțiile cele mai înalte și rafinate? Pot ajuta eficient și pe alții în acest domeniu atât de delicat?
