Când au răsărit firele de grâu și au dat rod, a ieșit la iveală și neghina. Matei 13:26
Germinarea semințelor este determinată de condițiile de temperatură și umiditate, precum și de existența elementelor nutritive aflate în sol. În sens spiritual, germinarea semințelor Cuvântului este determinată de atitudinea, interesul și cultivarea adevărului în suflet. În înțeles figurat nu se pune problema puterii de germinare a adevărului, din moment ce aceasta este asigurată prin însoțirea și lucrarea Duhului Sfânt. Acest detaliu aruncă toată responsabilitatea asupra primitorului în ce privește productivitatea spirituală. Puterea vine de la Dumnezeu, dar inițiativa ne aparține.
Cum germinează Cuvântul lui Dumnezeu în inima mea? Se văd roade ale acestei dezvoltări, în ultima vreme, în viața mea religioasă, sau trec printr-o perioadă de stagnare și uscăciune spirituală? Ce ar trebui să fac pentru a crește randamentul sfințitor al adevărului divin în experiența mea cu Dumnezeu? Pot facilita germinarea semințelor adevărului în viața celor apropiați, sau a celor cu care vin în legătură? Este importantă calitatea predicării și a efortului de predare a învățăturii Bibliei când este vorba de puterea de germinare a germenilor sfinți din Cuvântul lui Dumnezeu?



