Hristos este Răscumpărător în virtutea puterii Sale de Creator. „Avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor,” deoarece „prin El au fost făcute toate lucrurile.” Coloseni 1:14, 16. Dacă El nu era Creator, nu putea fi Răscumpărător. Acest lucru pur și simplu înseamnă că puterea răscumpărătoare și puterea creatoare sunt aceleași. A răscumpăra înseamnă a crea. Acest lucru este arătat în declarația apostolului că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, iar puterea lui Dumnezeu se vede prin intermediul lucrurilor care au fost făcute. Romani 1:16, 20. Când se iau în considerare lucrările creațiunii și te gândești la puterea manifestată în ele, contempli puterea răscumpărării.
Au existat o mulțime de speculații inutile cu privire la care este mai mare, răscumpărarea sau creațiunea? Mulți au crezut că răscumpărarea este o lucrare mai mare decât creațiunea. O astfel de speculație este fără temei, deoarece numai o putere infinită ar putea realiza oricare dintre aceste lucrări, iar puterea infinită nu poate fi măsurată de mințile omenești. Dar în timp ce nu putem măsura puterea, putem rezolva cu ușurință întrebarea cu privire la care este mai mare, deoarece Scripturile ne dau informația. Niciuna dintre ele nu este mai mare decât cealaltă, pentru că ambele sunt aceleași. Răscumpărarea este creație. Răscumpărarea este aceeași putere care a fost pusă în aplicare la început pentru a crea lumea și tot ce se află în ea, acum pusă în aplicare pentru a salva oamenii și pământul de blestemul păcatului.
Scripturile sunt foarte clare în această privință. Psalmistul s-a rugat: ” Zidește [Creează l. engleză] în mine o inimă curată și pune în mine un duh nou și statornic.” Palmi. 51:10. Apostolul spune: „Dacă cineva este în Hristos, este o făptură nouă,” sau o creație nouă. 2 Corinteni 5:17. Și mai citim: „Căci prin har ați fost mântuiți prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Efeseni 2:8-10.
În comparație cu Dumnezeu, „omul este mai puțin decât nimic și deșertăciune.” „Nimic bun nu locuiește” în tine. Dar aceeași putere care la început a făcut pământul din nimic, te poate lua pe tine dacă ești dispus, și să facă din tine ceea ce este „spre lauda slavei harului Său.”
Devoționalul face parte din cartea ”Living by Faith” de E. J. Waggoner și A.T. Jones
Traducere: Adina Păltineanu



