A doua zi dimineață, iată că era Lea. Geneza 29:25
Iacob este victima unei farse intentate de Laban. Dacă în general farsa este o experiență de înșelare cu un grad redus de vinovăție și cu mult haz pentru cei din jur, farsa lui Laban este cât se poate de serioasă, iar pentru Iacob este de-a dreptul jenantă și păgubitoare. Bine că peste greșelile oamenilor Dumnezeu stăpânește simplu transformând durerea în bucurie și eșecul în binecuvântare. Dincolo de toată tărășenia cu cele două soții, surori și țiitoarele sale, Iacob se alege cu o familie respectabilă cu cei doisprezece fii care au devenit structura de bază a poporului ales.
Am suficient simț al umorului pentru a nu dramatiza eventuale farse la care aș putea fi expus? Dacă aș face cuiva o farsă, cum m-aș asigura că nu îl pun într-o situație jenantă în fața celor din jur și ar putea și el să zâmbească în urma păcălelii la care a fost supus? Cum procedez ca umorul să rămână un ingredient sănătos al vieții de zi cu zi? Cum ar putea farsele mele să facă dovada grijii și iubirii față de cei din jur? Cum pot preveni deteriorarea situației de la o simplă farsă la afectarea relațiilor cu cei din jur? Pot observa și aplica umorul divin în propria viață?
