Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ți meargă bine și sănătatea ta să sporească tot așa cum sporește sufletul tău. 3 Ioan 1:2
Gaius se afla în faza de înflorire spirituală, iar bătrânul prezbiter îi dorea colaboratorului său și o eflorescență fizică. Cuvântul eflorescență are o conotație foarte bogată a înfloririi atât a lumii vii cât și a lumii minerale. De cele mai multe ori eflorescența este un semn de sănătate și prosperitate. Acesta este și cazul lui Gaius amintit de Ioan în această scrisoare pastorală. Principala caracteristică a eflorescenței este farmecul dat de forma, culoarea și mirosul care toate la un loc impresionează plăcut atât pe oameni, dar nu numai. Fecunditatea își găsește împlinirea numai în perioada de eflorescență.
Care aspecte sau laturi ale ființei mele ar putea și comparate cu începutul înfloririi și ar putea produce o impresie pozitivă asupra celor din jur despre convingerile și experiența mea religioasă? Cum aș putea deveni atractiv și în laturi deficitare ale caracterului și comportamentului pentru ca mireasma lui Hristos să mă însoțească mai pregnant în contactul cu cei din jur? Cum reacționez la aspectele frumoase ale vieții și manifestării exterioare ale celor din jur? Mă ajută acestea să fiu mai bun creștin în cuvinte de apreciere cuviincioase și atitudine respectoasă?