20 martie – Dâmb

Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine și tine!” De aceea i-au pus numele Galed. Se mai numește și Mițpa (Veghere), pentru că Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea și asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul”. Geneza 31:48, 49 

O mică ridicătură formată din pietrele adunate de Iacov și familia sa împreună cu Laban, socrul său și fratele mamei sale, avea să aducă aminte posterității despre înțelegerea convenită între cei doi. Fiecare avea să-și respecte angajamentul luat în locul acela. Iacob avea să rămână fidel față de soțiile primite de la Laban și să nu aducă în familia sa alte femei care să-i fie soții, iar Laban și urmașii săi nu aveau să treacă peste această bornă pentru a face rău lui Iacob și urmașilor săi. Dumnezeu avea să fie martor al acestei înțelegeri și a respectării ei.

Există în viața mea locuri care au fost martore ale unei juruințe făcute înaintea lui Dumnezeu? Cum cultiv amintirea promisiunilor mele atunci când revăd locurile cu valoare sentimentală, movile ale mărturiei pentru mine? Cum am grijă ca stâlpii mei de aducere aminte să nu se devalorizeze odată cu trecerea timpului? Poate că proeminența simbolurilor din această categorie au nevoie de recondiționare și întreținere. Cum procedez pentru a le menține forma și semnificația? Cum pot evita ca obiectul material să nu prevaleze asupra semnificației lui?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *