Blestemați pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, blestemați, blestemați pe locuitorii lui, căci n-a venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului, printre oamenii viteji. Judecători 5:23
Locuitorii cetății Meroza s-au sustras de la o datorie de onoare și urgentă de a se alătura luptei pentru păstrarea ordinii și apărarea țării. Ei au chiulit de la război în timp ce contribuția și participarea lor ar fi fost imperios necesare. Avem o motivare rațională pentru blestemul proferat de Îngerul Domnului asupra locuitorilor cetății chiulangii. Prin această ilustrație biblică din cântarea Deborei avem stabilit un principiu: Chiulul este păcat și trebuie considerat și tratat ca atare. Educația trebuie să aibă în vedere mentalitatea participării și implicării în luptele Domnului și evitarea chiulului.
Care sunt mecanismele și motivația care conduc la tentația chiulului? Mă văd uneori ispitit să îmi economisesc timpul, resursele și emoțiile pentru a mă proteja de riscurile pe care le presupune implicarea într-un proiect aflat în sfera mea de interes și responsabilitate? Ce rol joacă o conștiință luminată de Duhul Sfânt când este vorba despre participare la misiunea bisericii și misiunea mea personală? Cum să îmi stabilesc linia de echilibru între a fi extenuat și epuizat și a fi indolent? Cum mă mențin în formă pentru a evita chiulul spiritual la fel de vinovat ca și cel fizic?
Sursa imagine: net