8 martie – Chin

Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care îl duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor care o tund: n-a deschis gura. Isaia 53:7

Chinul este suferința care cuprinde întreaga ființă. Corpul este afectat serios de leziunile suferite și sufletul se frământă sub rafalele de gânduri care îl frământă. Profeția din Isaia 53 descrie în detaliu chinul de moarte al Celui așteptat de veacuri. Interesant că cititorii evrei ai acestui pasaj preferau și preferă să treacă peste acest text de teama de a nu fi ispitiți să facă vreo asociere care să le schimbe convingerile tradiționale moștenite și asumate. Pentru cititorul fără prejudecăți, însă, chinul Robului lui Dumnezeu suferind devine cheia de boltă a teologiei salvării prin Hristos.

Când mă gândesc la suferințele Mântuitorului în ce măsură devin conștient de implicația personală în chinul de moarte pe care El l-a suferit începând din grădina Ghetsimani și culminând cu strigătul de pa Calvar: „S-a sfârșit!”? Ce forme particulare a avut frământarea Salvatorului meu doborât de durere, sub povara crucii pe drumul durerii, împovărat de păcatele lumii întregi și ale mele? Ce ajung să înțeleg mai bine despre mine și despre păcatele mele atunci când contemplu sacrificiul fără egal al Fiului lui Dumnezeu prin care primesc eliberarea de vinovăție?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *