Să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului. Evrei 6: 18,19
Certitudinea este una dintre nevoile fundamentale ale ființei. Fiecare sistem de gândire încearcă să asigure adepților un mecanism logic prin care mintea și inima să fie alimentate cu siguranță și certitudine. Creștinismul își are siguranța în Ființa și lucrarea Răscumpărătorului despre care în Epistola către Evrei ni se spune că se află dincolo de perdeaua dinăuntru, adică chiar în prezența Tatălui unde activează, deocamdată, ca Mare Preot în favoarea noastră. Lucrarea Lui de Mare Preot în Templul ceresc este baza siguranței și certitudinii noastre.
Cum îmi folosesc privilegiul de a avea pe Cineva apropiat și cunoscut chiar în locul din univers unde se iau deciziile vitale pentru întreaga lume și întreaga existență? Cum îmi alimentez relația personală cu Marele Preot din cer în așa fel încât să fiu sigur că ancora sufletului meu continuă să fie bine plasată și continuă să aibă priză? Ce riscuri ar fi să mă desprind ce lanțul de ancoră și să plutesc în derivă? Ce atitudini fatale aș putea adopta care să ducă la pierderea siguranței și să fiu purtat de valurile vieții fără hartă și busolă, fără cârmă și fără ancoră?
