29 februarie – Cârdășie

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori. Psalmul 1:1

Cârdășia este un cuvânt din limba turcă care înseamnă întovărășire cu scopuri condamnabile. În timp ce asocierea este un drept și o favoare socială, folosirea ei în scopuri necinstite este aducătoare de suferință și pierderi personale și colective cu consecințe care pot deveni veșnice. Acest lucru face ca omul spiritual descris în prima parte a Psalmului întâi să fie atent la asocierile în care se bagă. Obiceiul său de a medita continuu la lucrurile lui Dumnezeu îi dă discernământul și forța morală de a se comporta înțelept și eficient în societate și pretutindeni.

Cu cine îmi place să mă asociez? Dacă constat că preocupările grupului de prieteni  nu sunt totdeauna corecte, ce trebuie să fac pentru a nu intra în cârdășie cu cei răi? Pot contribui la corectarea lucrurilor, sau trebuie să plec din timp și să-mi caut prieteni mai corespunzători idealurilor mele sociale și morale? Cum îmi împlinesc și îmi împletesc nevoia de asociere socială cu idealul de puritate morală la care aspir? Sunt conștient că forța grupului îmi poate distorsiona percepția morală și pot fi în cârdășie cu cei răi fără să-mi dau seama că sunt deja pe un drum greșit?

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *