Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – În sulul cărții este scris despre mine. – ” Psalmii 40:7
Acest Psalm aparține lui David, iar experiența descrisă aici îi aparține în primul rând poetului și compozitorului, împăratul de faimă al lui Israel. În al doilea rând, cei mai mulți cititori ai Psalmilor din Cartea sfântă sesizează aici o aluzie la conștiința lui Mesia care Și-a dat seama că în Carte sunt referințe la propria Sa viață și experiență salvatoare pentru umanitate. În al treilea rând, fiecare cititor are bucuria și libertatea de a se identifica cu aspecte, detalii sau situații găsite în Carte. Această identitate și identificarea face Biblia să fie cu adevărat o carte unică, cartea în care Dumnezeu a spus ceva despre noi și despre viața noastră, spre slava Sa și binecuvântarea noastră.
Când citesc cu rugăciune și interes paginile Cărții sfinte ce spune Dumnezeu despre mine în exemplele pozitive ale ei? Dar în pasajele negative, ce pot găsi pentru a mă înțelege mai bine pe mine însumi și a-mi administra mai bine viața și mijloacele alocate mie de Dumnezeu, mai înainte de a fi prea târziu? Ce spune Cartea despre trecutul, prezentul și viitorul lumii și al meu și ce mă învață ea să fac pentru a beneficia de salvarea promisă de Dumnezeu în Carte? Cum mă ajută Cartea să-L cunosc și să mă încred în Dumnezeu din ce în ce mai bine până mă va duce El acasă?