21 ianuarie – Ambivalență

Dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea. Luca 7:23      

Ambivalența este starea sufletească în care două contrarii coexistă și se manifestă, încercând să determine o acțiune în favoarea uneia, sau a alteia dintre ele. În mod evident, în descrierea apostolului, fiecare dintre răspunsurile personale, la una dintre cele două tendințe, conduce la un final diferit și contrar față de celălalt final. Dacă ascultă de legea naturii umane, rezultatul va fi pierderea veșnică. Dacă ascultă de chemarea neprihănirii, rezultatul va fi cununa vieții, pe care i-o va da Domnul în ziua cea mare a răscumpărării. Apostolul dă câștig de cauză legii lui Dumnezeu primită în mintea sa și nu îi va părea rău niciodată de alegerea făcută.

Cu siguranță că ambivalența descrisă de apostolul Pavel mă marchează și pe mine, indiferent dacă sunt conștient, sau nu de acest lucru. Apostolul se referă aici la condiția umană de la care nimeni nu face și nu poate face excepție. În acest caz am și eu alegeri zilnice de făcut pentru a da câștig de cauză glasului conștiinței morale pe care Dumnezeu l-a pus în mine. Care ar putea fi cel mai bun și puternic factor motivator care să îmi orienteze ascultarea de Dumnezeu și împotrivirea față de spiritul lumii care mă învăluie atât de lesne? Ce loc are iubirea lui Dumnezeu în acțiunile mele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *