Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea. 1 Samuel 1:10
Rugăciunea Anei este un monument de credință, speranță și consacrare, dar acest lucru nu o scutește pe Ana de durerea produsă în mod intenționat de Penina, cealaltă soție a lui Elcana. Amărăciunea din sufletul Anei o determină să se apropie cu credință și determinare mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Pornind din sufletul amar și întristat al Anei, rugăciunea ei se înalță cu putere spre locul de unde îi va veni ajutorul. Iar acest ajutor va veni și va întrece în mărire și frumusețe tot amarul situației dintâi. Amărăciunea Anei a fost un resort puternic în drumul ei spre lumină, bucurie și împlinire.
Dacă, uneori și rugăciunea mea izvorăște din amărăciunile sufletului meu, ce pot învăța din rugăciunea Anei? Îi place lui Dumnezeu să primească expresia amărăciunii mele și să audă un vot de consacrare din partea mea? Cât de bine chibzuit și cât de curajos sunt eu atunci când fac un jurământ înaintea Domnului? Cum să mă feresc de fanatism și exagerare și cum să rămân realist și consecvent față de promisiunile pe care le fac lui Dumnezeu în rugăciunile mele? Cum pot ajuta pe cineva aflat în descurajare, să vadă lumina de la capătul tunelului?
