13 octombrie – Salvator

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți. Faptele apostolilor 4:12

Un singur Nume se califică sub cer să fie Salvator al omenirii, și acesta este Numele Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos. Numai El întrunește toate condițiile cerute de legea supraviețuirii din gaura neagră a universului, care a devenit planeta noastră după căderea în păcat.

Această lege cere două lucruri: acoperirea pagubelor și restabilirea condiției de sfințenie și desăvârșire de dinaintea intrării păcatului în lume.

În ce privește plata prejudiciului, numai Unul singur putea acoperi contravaloarea calității pierdute a vieții. El a achitat nota de plată cu propria Sa viață, iar prețul a fost acceptat ca îndestulător. Valoarea sacrificiului răscumpărător al Fiului lui Dumnezeu este evaluată în funcție de valoarea vieții Sale. Cineva care are nemurirea și este singurul care o poate și transmite mai departe este persoana potrivită să Se califice ca Salvator al nostru.

Neprihănirea – degradată și pierdută odată cu pierderea hainei de slavă – este recuperată prin sacrificiul Salvatorului și oferită generos oricui crede și acceptă darul Lui. Atunci când credincioșii lui Dumnezeu stau înaintea Evaluatorului divin îmbrăcați în haina neprihănirii lui Hristos, ei sunt văzuți ca și când nu ar fi păcătuit niciodată.

Un asemenea statut nici nu a putut fi visat vreodată de muritori, dar devine o realitate sublimă prin harul lui Dumnezeu. Un astfel de Salvator ne trebuia, care să ne ierte vina și să ne refacă viața.

Am eu destulă credință și încredere că toate păcatele mele sunt acoperite confortabil de meritele Salvatorului meu?

Materialul face parte din devoționalul  ”Sensuri și contra-sensuri” de Ion Buciuman

Versiunea audio: Salvator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *