12 ianuarie – Așteptare

Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea. 2 Petru 3:13

Așteptarea este o stare permanentă de veghe și vigilență în vederea întâmpinării în bune condiții a unui eveniment. În perioada de așteptare se pot întâmpla o serie de lucruri sau pot surveni situații ce pot periclita serios pregătirea și capacitatea de reacție. De aceea așteptarea noastră merită toată atenția și seriozitatea.

Un prim aspect care trebuie menționat în legătură cu așteptarea noastră este faptul că ea se bazează pe promisiunea lui Dumnezeu. Din Cuvântul lui Dumnezeu aflăm că se fac pregătiri intense în ceruri pentru primirea noastră în slavă. Însuși Fiul lui Dumnezeu a spus că merge să pregătească locul și apoi Se va întoarce să ne ia.

De la afirmarea acestei promisiuni și până în prezent au trecut 2.000 de ani și noi continuăm să așteptăm. Am putea pune întrebarea: „Până când, Doamne?” Această întrebare au pus-o și apostolii chiar înainte de înălțarea la cer a Domnului lor. Ei au primit un răspuns pe care îl putem lua și noi în considerare: „Nu este treaba voastră!”

Treaba noastră nu este să calculăm probabilitatea revenirii, ci să așteptăm în mod activ și angajat. Există un număr de parabole ale așteptării care ne aduc clarificare pe acest subiect. Pilda robului credincios, a talanților, a celor zece fecioare și multe altele conturează un răspuns privind timpul de așteptare.

Cât așteaptă, robul credincios este preocupat de hrănirea și buna îngrijire a semenilor, iar venirea stăpânului îi aduce lauda și recompensa acestuia. În cazul talanților, cei doi robi credincioși sunt ocupați cu investiția și administrarea valorilor încredințate, iar venirea stăpânului le aduce avansare și sublimare. Fecioarele pregătite sunt luate cordial la casa mirelui pentru a participa la ospăț.

Eu cum îmi mențin tonusul spiritual în timpul de așteptare prelungită?

Materialul face parte din devoționalul ”Sensuri și contrasensuri” de Ion Buciuman

Versiunea audio: Așteptare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *