23 noiembrie – Obnubilare

Isaac îmbătrânise și ochii îi slăbiseră, așa că nu mai vedea. Geneza 27:1

Obnubilarea, sau obnubilația, este o stare de suferință în care capacitățile senzoriale și cognitive sunt diminuate, iar deciziile pot da un anumit grad de eroare. O asemenea perioadă de incapacitate temporară nu este cea mai recomandată pentru a lua decizii importante, dar Isaac se temea de un ramolisment mai accentuat de aceea s-a grăbit să transmită binecuvântarea patriarhală fiului său Esau, care era feblețea lui. În ciuda faptului că Dumnezeu Își spusese părerea asupra acestui lucru, obnubilarea de moment a lui Isaac s-a suprapus cu preferințele sale personale printre care și preferințele alimentare. Astfel că patriarhul s-a decis să meargă până la capăt în acțiunea sa personală.

Chiar dacă nu știm cum ar fi rezolvat Dumnezeu criza dreptului de întâi născut, acest lucru nu trebuia să îi determine pe Rebeca și Iacov să recurgă la scenariul rușinos de a-L ajuta pe Dumnezeu să nu irosească binecuvântarea patriarhală. Din punct de vedere al legalității transferului dreptului de întâi născut, intenția testatorului este cea care dă valoare legală tranzacției, iar substituția lui Iacov nu avea nicio putere în a împiedica acest lucru. Nu știm de ce a ales Dumnezeu să treacă peste acest detaliu și să-Și împlinească planul, administrând în felul Lui lucrurile și folosind pur și simplu chiar și greșelile oamenilor pentru scopul Său.

Când starea noastră de neputință sau de confuzie se instalează este cel mai bine să așteptăm zile mai bune pentru a lua decizii importante pentru noi și pentru cei din jur. Dumnezeu va avea milă și grijă de noi de aceea este important să rămânem la adăpostul ocrotirii Sale.

Doamne, ține-mi simțurile sub controlul și sub îndrumarea Ta, iar când puterile și discernământul mă lasă, fii Tu Persoana abilitată de mine, Cel care să iei deciziile în locul meu spre slava Ta. Amin!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *