1 noiembrie – Alternativă

Alegeți astăzi cui vreți să slujiți… Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului. Iosua 24, 15

Alternativa este o formă de libertate a alegerii între două variante, soluții sau preferințe care se exclud reciproc. Alegând una, în mod obligatoriu, cealaltă este respinsă. Consecințele sunt indiscutabil în același conflict. Trebuie să recunoaștem că nu toate deciziile sunt din acest domeniu – alb-negru al alternativei.

Iosua pune înaintea poporului alternativa slujirii idolatre sau a slujirii monoteiste față de Dumnezeul creator. Dar atașamentul său atât față de Dumnezeu, cât și față de poporul său îl face să-și afirme cu tărie și convingere opțiunea personală. El se teme că poporul nu ar ști să folosească libertatea de alegere și ar putea face o alegere greșită, de aceea se grăbește să faciliteze alternativa cea bună.

Iată și un exemplu de falsă alternativă: Am citit zilele trecute provocarea unui amic de a face alegerea între o eventuală mare biserică și grupele mici. El insista că trebuie să decidem ce anume să alegem: grupele mici sau o mare biserică aflată doar în stadiul de proiect în mintea lui. Evident că întrebarea lui era mai degrabă retorică, încercând, prin formularea ei, să susțină și să promoveze o mega biserică în defavoarea grupelor mici. Aici nu avem de-a face cu o alternativă pentru că putem alege grupele mici și în același timp apartenența la o biserică de câteva mii de membri. Acest lucru este chiar de dorit. Eu aș formula în acest caz o provocare cu adevărat rentabilă: Să alegem grupa mică și participarea regulată la o biserică mare și puternică, pentru că altfel nu vom avea nicio șansă de supraviețuire confesională.

 

Doamne, alternativa aleasă de mine este cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului. Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *