30 august – Ucidere

Să nu ucizi. Exodul 20:13

Porunca a șasea din Decalog se ocupă de protecția vieții ca valoare inestimabilă. Omul nu poate crea viața, cel mult poate fi parte în procesul de procreare, și nu are dreptul să acționeze împotriva ei. Viața este un lucru sfânt și trebuie respectat ca atare. Numai Dumnezeu este Creatorul și numai El poate decide asupra cursului sau întreruperea cursului vieții. De fapt, viața este un dar primit cu împrumut de la Dumnezeul creator, față de care suntem responsabili și, mai devreme sau mai târziu, trebuie să-l înapoiem Dătătorului, cu dobândă.

Porunca a șasea este una dintre cele mai comentate precepte legate de viața socială, medicală, militară, juridică, morală sau religioasă. Aici discutăm despre necombatanță, genocid, amenințarea cu moartea sau tentativa de omor, omor calificat sau omor prin imprudență, avort, pedeapsa cu moartea, eutanasie, dileme morale existențiale, controlul sarcinii sau planificarea familiei, fecundarea în vitro, clonare, inginerie genetică și lista rămâne deschisă.

Existența păcatului face foarte complicată respectarea poruncii privitoare la viața ca valoare supremă, dar oricât de mare ar fi confuzia, responsabilitatea personală înaintea lui Dumnezeu rămâne. Lucrurile se complică atunci când o societate aspiră la umanismul contemporan din care Dumnezeu este scos și ignorat. În mod curios însă intuiția privitoare la valoarea vieții depășește sfera doctrinelor filozofice, impunându-se de la sine ca un lucru de sine stătător.

Învățătorul oamenilor a extins semnificația poruncii a șasea de la vătămare corporală la atingerea demnității personale și protecția drepturilor personale. În plin sclavagism, o asemenea interpretare a Legii este de-a dreptul paradoxală. Cu trecerea timpului poziția lui Hristos față de Lege s-a dovedit mai mult decât deplin justificată chiar și peste hotarele jurisdicției creștine. Dacă viața este de o valoare atât de mare, cu câtă grijă ar trebui să abordăm practic această realitate?

Doamne, porunca Ta de a respecta și proteja viața este un mod de a-Ți descoperi caracterul. Fă-mă și pe mine împreună-lucrător cu Tine în acest domeniu. Amin!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *